Nestemată din oceanul de-ntâmplări,
Mi te aşezi pe zâmbet, te simt de nicăieri...
Mă uit spre numele tău blând şi pictat de eros
La genunchii timpului, copil anevoios.
Îmi doresc muntele să simtă lacrimă
de fericire, de îndulcită şi caldă patimă.
Eşti amintirea paradisului din mine,
eşti amintită în două braţe masculine...
Te strâng chiar şi când nu eşti, scurg şi viaţa
din mine, prin mine, spre a te vedea dimineaţa.
Şi mult, şi smulg, şi mă cutreieră lent
vibraţia pozitivă că "noi" nu e absent.
Înaltul colţ de boltă născut din soare antic,
Umbra mi se adapă din sângele-ţi romantic...
Iar când furtuna spală oraşu-ntr-o secundă,
Nici vulpile, nici leul nu pot să mi te-ascundă.
Căci te gândesc şi gânguresc în aerul tău
Aşa cum şi tu mi-eşti opusul celui rău.
