il solitario freddo

Eşti de un cenuşiu spectaculos,
Fără gust, fără miros.
Mi te-nvârţi printre sinapse
Şi-mi răstigneşti două coaste.
Singurătate singulară,
de ce muşti de jugulară?

Taie-mă iar în felii de specialitatea casei,
Păcat însă de îngăuritul acoperiş.
Cad din nou picături de sânge în ulei
Şi totul e devorat de şobolani pe furiş.

Nici nu vezi că totul e murdar,
Eşti prea distinsă cu al tău fular,
Îţi ţine de cald oare pielea mea decupată
Din amintirile omului ce eram odată?
Dezbracă-te în nămolul ce rămâne în urma zăpezii!
Cum, nu vezi că totul e murdar?
Da, dă-ţi jos şi albul fular,
Scaldă-te în oglinda de mizerii.

Ţi-au îngheţat internele provizii de sânge
Pe care l-ai supt atâţia ani din carotidele mele?
Rămâi ca o pată neagră în labirintul odios
Şi vreau acum doar să te strivesc până la os.
Mori, mori, epidemie fastuoasă,
Şterge-te la bot cu faţa de masă.
Fie ca asta să fie ultima mâncare
Din inima mea de nisip şi mare,
Mănâncă-mi zăpada pietroasă,
Otrăvitoare pentru tine, parazitoaso.

Ah, îţi e frig? Nu mai ai sângele meu,
creierul meu, pielea mea
şi oasele mele în blana ta?
Mănâncă-mi şoarecii acum şi mori,
Nu mai e nimic în mine, suntem goi
şi eu şi meniul tău de plămâni şi capilare,
A sărăcit tot în anotimpul fără soare.
Mori singură, aşa cum m-ai lăsat pe mine,
Veninul meu e ultima vorbă de bine
Pe care am s-o las în gâtlej
În timp ce-ţi fac descântece şi vrăji.

Îngheţi şi mori, ce să îţi fac?
Îngheţ şi mor, cât să mai tac?

parler avec emphase

Vreau să îţi transmit, succint,
viaţa arde - un chibrit.
Ea se duce, noi ne ducem,
poate pe alţii îi ungem
să le treacă ameţeala,
starea, gândurile, boala.
Rămânem singuri şi goi,
ochii la copii vioi,
sau la alţii cu nevoi,
fără jucării sau zâmbet,
fără scop şi fără cuget.

Vreau să beau, să uit de toate,
zic în fiecare noapte
şi nici asta nu pot face,
dracul veghează din spate
şi aşteaptă vreo substanţă
să îmi taie o chitanţă,
suflet vechi amanetat,
vândut prin vodcă şi coniac.
Ah, ce gânduri, ce blesteme,
pierd şi pierderea de vreme
şi mă cobor în trecut
să îmi iau ce n-am avut.

Călimară de lacrimi,
scrii şi-ţi vine să suspini,
scrii şi ştii că scrii degeaba,
lumea umblă, lumea - treaba,
ocupaţi cu bani, cu patimi,
mai nou acum cu datini,
ne minţim şi mă dezgustă
vechiul pat şi vechea lustră,
vreau în loc de 24
să am locul meu cel sacru,
fără clipe, fără pereţi,
fără vecini nătăfleţi,
fără griji şi fără spaimă,
fără şefii ce te-nhamă,
făr-atât capitalism,
să simt şi eu că exist.

umbra unei muze

eşti sidefie, umbră călduţă de pudoare

şi vizitii toţi îţi pun caii în cale,

iar de te vor plimba prin ceaţa orbilor,

ia aminte şi la acel singur trecător.

să nu-l iubeşti, chiar dacă aşa te-ai împlini,

salută-l doar, arată-i batista cu iubiri.

şi de ar vrea să urce cu tine în caleaşcă,

închide-te în tine, închide-a ta fereastră.



coboară la ultima potecă din pădure,

acolo ţi-o fi locul, vreun pom menit să-ndure

veşnica ta lumină difuză şi retrasă,

adusă din a nopţii rochie de crăiasă.

iar de chiar şi-acolo auzi şoapte tiptile

ale singuraticului însetat de idile,

să nu fugi de teamă că ai putea să pierzi,

întinde-te-n izvor, pe lângă ramuri verzi.


suntem fragili, iubito, şi eu, şi solitarul,

sau poate suntem acelaşi, un unul sau un altul.

oricum ar fi, nu ne uita şi nu fugi de noi,

măcar cu coada ochiului să te vedem, apoi,

ştiind că nu poţi fi, că nu ne poţi salva,

vom duce-n continuare apa, creanga, viaţa.

în orice vom trăi, în orice vom crea,

vei fi a noastră muză, dar niciodat-a mea.

patru pereţi reci

ca o amintire de gheaţă
în amintirea sufletului,
ca un subţire fir de aţă
tăiat de cuţitul nimănui.

şi gheaţa nu e lucitoare,
iar sufletul nu e tangibil,
vreau visul verde să coboare
în insomnia-mi de copil.

halucinez trecutul preschimbat
în dulce zâmbire boemă,
eu n-am avut vreodată vreun aluat
de strâns în braţe sau de pus sub pernă.

însingurările mi le-am fumat târziu
sub clopot surd de fugă şi uitare,
simţit-am negrul urcând spre cenuşiu,
când m-am întors am găsit doar stupoare.

acum din nou pe gheaţă vreau s-o mint,
să o petrec prin umbre de culoare,
veninul din stomac să mi-l alin,
să nu mai urle după o căldură moale.

model de dorinţă

să nu mai mor atât de des,
să nu caut în toate-un sens,
să fiu divers,
să am un mers,
să univers, să te găsesc.

spre a mai vrea, a încerca,
a nu mai face vreo belea,
stabilitate a avea,
a şti-nceputul de la "A";
iubind momentul, a mai sta.

ascuns în mine, nemaiplângând,
nemailăsându-mi niciun gând
în rând, în vânt, învăţând să cânt.
ridicându-mă înfrânt, din când în când
nerenunţând, viaţa luptându-mi-o blând.
mergând râzând, iar nu bolund,
din ce în ce umanizând.