drag

draga mea, ce se întâmplăm?

s-a

S-a creat lumea.
Iată, nu mai știu de ce stau florile sub zăpadă.

ill mind of homo sapiens 1

instrument defect

mă folosesc de alte

instrumente defecte

pentru păcate perfecte

.

sunt orb și îmi place

să vorbesc cuvântul surd

,

mi-s treaz și mă zbat

să nu știu nimicul ce

doarme

.

sora mea mi-a spus că

nu îi sunt frate

,

mama mea nu mi-a mai spus

,

tatăl meu sunt deja eu

lumina e deșert

și toate viețile parcă

parcă

sunt ale mele de singure

.

așa că vă întreb în timp

în spațiu în stânga în dreapta

vă întreb ca pe o resângerare

,,,ca să nu o las să răsufle,,,

vă întreb demonilor mei

vă întreb demonilor

de ce mi-am frânt singur aripa

pe care mi-ați frânt-o voi

?

.

suntbine

ah uite am răsfățat pudelul de
de
de
depresie
și adulmec noi bule viitoare flegme
de evoluție te iubesc că
că
că
ldură fără frig iată ninge cine a zis
că ar avea ceva de a face cu 2018
sau cu orice an sau cu
cu
cu
curat murdar am uitat murit respectat
totul mai puțin sinele și mă simt bine
BINE cică îmi trădez RĂUL și nu
nu
nu
numaidecât se face ultima clipă
a morții adică
anal
țuică
Ea
icoane sparte
visete urlate
spumegăciuni otrăvitoide
fl0ri de scrum&salcâm
beznăunghiibestii
07numărultău
mori
mori
AAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAAA

clubbed to death

"draga mea, ce se întâmplăm?"

#DoNotDateYourExx

#DoNotDateYourExx

(creație poprie proprice popice)

"Mă bucur că te-ai reîntors. Niciodată nu am încetat să te uit."

parte dintr-o scrisoare din sutele de scrisori anuale ale unui cuplu de arttriști(scryytor & pictatoare) care au trăit separat mai multe decenii decât împreună pentru că unul voia să studieze (și) jazzul și Ea la fel de egoistă & of course că ambii bisexuali și implicați în zeci de relații poliamoroase.

"Ambii știm că tu ești și eu la fel tot ce-am fost"

I-ar fi scris Ea în această scrisoare de des părțire atunci când decisese să se se în fața trenului. S-a răzgândit și copilul lor are în prezent peste 100 de ani lumină.

anti-vaxxer

hei dubiu, cred că preferi să
fii un fel de feminin de ceva timp
deși timpul nu este(feminin)
deci o să mi te adresez
lipsit de ceea ce cred că
mi-a rămas din respectul
pentru frumos(frumos,
alt cuvânt pesemne feminin?!)

tac un cuțit peste pielea ta
și liniștea dintre generații
și pampersul mamei-ou
sau poate sunt eu azi prea
liber
dar rupe-mi încrederea cu
aceleași degete
care au scris(oricui
dar nu mie)
"iubit(ule/o)
tu care te îmbraci în protest
și apoi bați țigani pe stradă...
aici nu mai sunt
eu
cu umbra mea sângerie
ne-am părăsit hoțule
pentru altă emisferă
mai drastică decât
rolul poeților strâmbi
în sceneta cu același
Nume
"

am greșit culoarea
pesemne că acești doi
queer people pe care i-am
consolat astăzi m-ar scuipa
căci
eu tot o vreau
topping și nu substrat
tu
dubiu ca emoție a dubiului
electuar nedigerat de restul
autorilor
cuvânt ca steag alb al unei
temnițe canon
iar nu am scrupule și îți zic
7 miliarde te lăcrimează
degeaba

indecent dubiu, oricare ar fi fost
secunda ta și
oricare ar fi din nou prevestirea
unei amnezii scurte la coeziunea
"mea"(ghilimele de dubiu, sic!)
în fine, orice cântec aș asculta
și oricât de nebun aș dansa pe
beat
din ritm vin stafii ca :

de ce mă întreb de ce mă întreb
de ce nu mai văd frunzele și
gardul putrezit prin geam
ah s-a stins
eu cu Asta vreau să iubesc
(pointing to the first question mark
on the first ancient cave
probably before the big bang)

și iar degete pe tastă
aceleași degete rupte
de ideologii rupte
care mi-au rupt
încrederea

cor de în ger

femeia este zâmbetul. și cam atât despre femeie. eu sunt tunetul. și cam atât despre sunete ce nu se aud.

little

trag clopote de muțenie
peste mine și nu mă lasă
nimeni să tac e greu ca at
unci când cazi te lovești
dar ești prea grăbit să-ț
i pese oh 2copii au trecut
pitiți strada le-am simțit
mirosul de tinerețe în umbre
le lor fragile ȘI stai ! ascu
nși în sejurul ăsta sunt ochii t
ăi cei trandafirii mamă ești
oare mama mea sau m-au mi
nțit din nou simțurile ce naib
a fundalu-i rudimentar și trag
din nou pătura trag din nou
cu tot ce am în tot ce nu am
mă umplu ah ! mamă ești
oare tăcută sau iar ai insomnii
nu te văd cum nu văd nici
alb nici negru nicicum nicio
dată 2copii chicotesc în
spatele concluziei am zâmbit căci
a fost ca și cum nu m-ar fi mișcat
tată ! mamă ! trag din nou cu puș
ca încărcată în paradisul dezțărat
almeu almeu ar striga copiii tăi ma-
mă dar tu nu mă strigi din batistă tu
jelești firea-ți umană
trag clopote de muțenie peste mine
tatăl a plecat de mult
mama a dat naștere amintirilor moi
ah
copiii nu dorm doar mi se pare
verde ar fi fost dacă nu aș fi
visat că sunt copil

que bella

mă apuc să scriu de fiecare dată
cu un gol uneori mai demult
se umple alteori îmi vine să
sparg tastatura sunt singur
și zâmbesc în colțurile toate
nu prea scriu eu dar aici pot
să
mor
în liniște și nu prea scriu eu
bine dar aici pot
să plâng fără să plâng
iar au trecut niște mecanisme pixelate
de fețe de femei pe lângă ochiu-mi
iar zâmbesc în colțuri de toamnă
&îmi trimiți un gif în oglindă
salut roxana elena desdemona
sunt eu cu golul umplut
pe jumate
sunt eu mai vechi decât
ce scrie aici

am muls un raget

ce faceți voi
mișeilor iar v-ați
îngrămădit la închideri
poftiți puțin aici pe bătăturile
mele hai îndrăzniți să mă considerați
om uite ultimul scrâncet de nemurire
cum și eu m-am considerat om și nu
nu mai pot să mă uit la voi vă urmez în
închiderea de ochi ah soare ah viață
stop
explozia de viață mă ține prunc
și îmi deschide tot
&nu știu ce numiți voi viață
mișeilor
închișilor
eu i-aș iubi sângele iubitei
dacă și ea
mi l-ar iubi
pe al meu
eu v-aș iubi oamenilor dacă și voi
ați iubi binele
*****
încă aștept să fiu om
încă regret că sunt om
încă aștept iubirea oricui

activități tomnatice

am uitat poezia
era despre turtă
dulce
o stare de spirit îmi fură în
să
și
nevăzutul și simpatetic prin tă
ce
rea
mea se aude inima
și colectiv visătoare
și a mea
și
a
ta
și pururea
era ceva despre turtă
dulce
și am uitat poezia
despre doi copii
și cum
noi
vom
fi

orașul pocăiților

se pierde pietonul și țipă
"a cui este această pierdere?"
acasă însă doarme pentru mâine
mă pierd pe orișce stradă și șoptesc
"al cui am fost până acum?"

acest acasă stupid de cald acești mulți
ce ar trebui să îmi fie alături atâtea
simboluri rătăcite în spiritu-mi de grotă
vă scriu și iată mă mângâi doar pe mine
sunt singur vară, toamnă și ochi de piatră
rămâne
să mă vadă
cum vă scriam în altă soartă dar ah
dor de albastru și verde și tot ce e viu
îmi zice mereu și treaz și pustiu
mai bine asteroid din călimară
să fim mai oameni
să fim doborâți
să fiu bătrân și oase și cinstit
lumini să îmi aprindeți
dar ce, am orbit?
mai bine asteroid din neant
să fie echilibru
să fiu mereu
la fel ca voi
"a cui este această pierdere?"

și din nou, ziua de mâine
nu va veni
zâmbiți, șarmanților !

metaiubirea scepticului - beta testing

Nota Bene: 

Scriu acest eseu de mult timp(eseu doar din perspectiva de gerunziu al lui Anti-Oedipus așezat lângă un imperativ(ul) al lui Thousand Plateaus, deci din perspectiva mea de psihiatru schizofrenic ce vede si bemol în jumătăți de herzi, se "substantivează" la pupitrul gândirii și strigă: "Pandora Versus Nirvana ! This is just The Just End !"). Acest text îl scrumez aproape zilnic în sinea mea, un fel de scuipat în sânul propriu, din care mă și alăptez. Sunt doar student al Poeziei ce iese/este, pentru că știu de ce <<"doar haos">> este doar un blog al lui <<""idontexist"">>, adică fac beta testing pentru viitoarea etimologie prin care să pot fi(mai aproape de) În Sfârșit Iubit Altcumva decât (pe) Jumătate. Despre consecința că citește Cineva sau altCineva decât viitoarea mea soție(sau viitor Iarăși eu), numai de bine...

Ecce Strata: 

Scepticul nu este un specimen aparte, pentru că scepticismul nu este "socio-" nici "-socio" și nu reprezintă biologia sau doamne ferește vreun ethos("-ethos"?"ethos-"?). Nu am pretenția să străbată decât Scepticii("s/Scepticii-i"). e.g.:"-drama drama- -conștiinței- -conștiinței conștiinței-".
Scepticul nu este nici unealtă(e.g. "sceptic -ism" sau orice crescendo de după maimuță)și deci nici ipostază "psiho-"(e dinaintea dimensiuni/dimensionalităților "el"-"ea", "1-0", "gând" - "faptă a gândului"). Scepticul mai degrabă este "omul fără organe"(vezi "bwo") care naște dubiul "-cuantic" sau "cuanto-"...Scepticul este intenționalitatea întrebării "(este) timpul?", este știința originilor Daseinului și da, este mai degrabă Omul decât "proto-" sau "meta-" orice, mai degrabă drogul ce naște Supraomul.
Și sceptrul pe care îl mânuiește, cu care domnește și pe care îl dăruiește ca templu nascent este puritatea Iubirii sale. A scepticului, a Scepticului, a Bărbatului Iubindu-se Biunivocal prin Ambivalența Femeii și reciproc. Este plânsul în carnea orgasmului și zâmbetul în pleonasmul Devenirii.
Mai pe scurt, Scepticul este schizo-haosul existențialist al Sexului Binefăcător ce îi face pe scriitori text și pe oameni potențiatori înspre Supraom. Este durata(qualia) personalizării în spațiul surd al Plusvalorii. Da, este "VântPrinCuvânt" și ?textul? ăsta doar o Poezialitate.
Ecce Historia:

(1)
Problematica tensiunii zero de o tai cucuțitul
sau(AKA)
divagație pe tema formulei ambivalenței potențiale

Lema 1.0 stadiul alfa free registration on painhub.com:
energia se flichi-fleachi, ergo focusul contextual determină stări temporare atemporale
tragem linie și adunăm
perceptual learning comprises more than perceptual learning
extrapolăm
politica înseamnă mai mult decât politică

(2)
mușc din vreascul de piele sub care
doarme aș-vrea-să-muzică-ul asta e semnarea
și resemnarea jamais-vu-

(3)
decolăm în contratimp cu fluturatul batistelor
miroase a pierzanie
găsiți-mă-l
!

(4)
Iată-mă gata să îmi trădez chemarea, gata să sorb din și să desenez un personaj, Personajul.

(5)
post-neutralitate.
tramvai.
malnutriție.

vestibulul
reacțiunii.

ahedonie - nu anhedonie
la fel ca
existenziell - nu existenzial
#trăiesc - nu #rezist
ignostic - nu agnostic
semiotică - nu hermeneutică
cuantă - nu undă
lgbtq - nu lgbt

(6)

din atâtea oceane de posibile amăgiri

s-au născut șoaptele nocturne

din norii de deasupra-mi

se scurg asupra-mi

atingeri

mângâieri prin păr

șoapte picurând

intrând în mine

devenindu-mi emoții

(7)

mintea mea e o peşteră

în care răsună doar

"consecinţa" ecoului

(8)

(9)

Analize de tot felul și explicații valide/nu, originale/nu, conform vreunui curent (epistemologic/nu, antropologic/nu) se pot căuta, găsi, înțelege și aprofunda despre orice. Chiar și despre ce voi chinui(sic!) eu aici să pară "al meu" s-a scris mult mai bine, mult mai "nu știu cum". Exact cu frustrarea asta de "neîmplinire" mă zbat și ne zbatem toți, deoarece trăim într-o eră în care le ai pe (câte puțin din) toate, dar ceva, undeva, dă senzația că "nu se leagă". Obiectiv, acest lucru este(probabil) deoarece în subconștient (hai să îl numim așa), lucrurile sunt mai mult sau mai puțin haotic aranjate. Chiar și acest (probabil) adevăr este...exprimă... o neîmplinire.

(10)

Poate că angrenajul neuro-psihic al omului adică probabil tot ce avem adică ce unii numesc suflet nu poate să funcționeze "corect" fără difuzii sau tulburări cronice decât în măsura în care eul(intenționat vag definit, dar conținând personalitatea, in/sub-conștientul etc.) este mai degrabă în armonie decât în "înstrăinare" cu unul din multele sisteme de credință unic accesibile sieși. Prin sistem de credință ar trebui să se înțeleagă nu sistem de credințe, ci un perpetuum-perpetuuându-se, flexibil și moale, dar în esență pervaziv prin raportul strâns dintre partea "personalizată" și partea "credincioasă" a sinelui mental. Astfel, un sistem de credință poate fi religia, poate fi următorul salariu, poate fi o simplă țigară. Sistemul de credință este subiacent sistemelor de credințe și permanent abscons, este un fenomen-mecanism anterior cu câteva "clipe" sinelui mental și după înfiriparea sinelui mental, veșnic înconjurând conștiința(definită ca fiind partea aprobatoare(pozitivatoare/vitalizatoare) a informațiilor derivate din simțurile conștiente).
Revin la funcționarea "corectă" a omului și o denumesc ca fiind simpla funcționare "liberă", adică ne-"murdărită" aproape total de la origine până la "actualizarea conștiinței". Din moment ce însăși conștiința și problematica ei este inatacabilă, lămurirea despre expresia "actualizarea conștiinței" trebuie să se rezume la saltul necesar de a considera drept vădită diferența dintre ecosistemul conștiinței "întoarsă înspre sine" și ecosistemul conștiinței "complet pozitivă". Iar conștiința "întoarsă spre sine" funcționând în mod normal conduce la revoluție-prin-gând(trecere "în afară") și mecanismele mentale necesare se "actualizează", precum se actualizează și în cazul conștiinței "complet pozitivă" atunci când se realizează "evoluția-din-gând"(trecere "înăuntru").

Ecce Freud

Fac dragoste nu cu tine, ci cu o mască udă și fierbinte. În esență eu sunt și arta și artistul, asexuate ambele.
Toate îmi vorbesc, toate mă ating. Ești doar un procent din androgin.
"Ajută-te singur, apoi vei fi ajutat". De circumstanțe, de pierderea timpului în căutarea aparentă a unui scop aparent. O pierdere neobservată, o descindere în plăcere. Vei avea (șansa, circumstanțele) mai multe "de toate" dacă nu vei fi în stagnare, vei avea ne-psihologia plăcerii.
Care este procesul prin care ce nu mă distruge mă face mai puternic? Îl simțim oare vreodată? Această putere este oare un înveliș (din ce în ce mai)tare sau maturizarea rafinității de a coordona maleabilitatea? Aceasta din urmă este oare deschizătoare de iubire? Rămân același pierdut care nu are ce pierde, deci iubește tot ce vede. Energia unui ambalaj de înghețată fluturat de vântul tomnatic mă atinge la fel cum pe alții îi ating iPhone-urile și BMW-urile. De ce iubesc totuși totul? Nevoia de a umple golul sau consecința idiosincraziei unui imatur?
Timpul vindecă totul, mai bine zis apparatus-ul "mental" uită totul la adăpostul unor noi distracții. Rutina este cea mai mare pentru cei fără vicii, viciul lor este rutina.
"Inimile mărețe nu trebuie să își spună durerea, nu este un gest merituos. Să nu îți fie frică de cei nemerituoși, asta e o altă formă de măreție a inimii.". Eu sunt nonșalant, dar și inconsecvent, deci nu pot trăi fără să sacrific, și ce sacrificiu mai mare decât să faci abstracție de iubire, conștient sau nu.
Dionisiac înseamnă sex și durerea himenului și, mai târziu, durerea expulziei fătului.
Nihilismul e intrinsec-sec-sec. Totul se pierde, oglinda nu te vede.
Viața de zi cu zi conține și de multe ori coincide cu o contemplare a sentimentului de apartenență. Din atâtea viitoruri care se trăiesc în mine, mă îndrept spre auto-minciuna(automatic negative thought) că nimeni nu mă înțelege și nu îmi cunoaște esența. Frica cea mai mare este că esența de fapt nu există, voința de putere se rezumă la a ne hrăni cu vectorul slăbiciunii altora. Doar că săgeata din mine niciodată nu a fost trasă, niciodată nu a avut arc sau arcaș, ea doar doare.

te voi vorbi

spatele nerușinării mele
wave wave dansează pe valuri
dansezi pe văl ești yummy te simt
nu suntem doar noi ți-am zis sunt
gărgăuni păuni tăuni tăciuni
sunt prost căci am uitat cum e
să fii subcategorizat sunt mort
ți-am zis ca adverb și tu nu te-ai
simțit adjectiv te iert hei tu
nu ai găsit wave am trecut pe
lângă buturuga unde Ea mi-a
zâmbit prima oară unde brațele
dezrădăcinării m-au făcut să te uit
te văd te simt te miros și nu e organic
nu mă mai minți vezi că nu știu ce e real și
oricum nu înțeleg nimic au trecut
niște licurici aseară și am simțit lumina
în timp ce înșurubam becul și pregăteam
să cadă cortina
Ah !
și din nou te-am desenat strâmb
în spatele meu inconștient te nasc
rând
cu
rând
vie Vie!
la vie en rose

mood stabbinglizer

motto
<<scriu verde peste cenușiu
pictez cleștele ce scoate cuie
din sicriu>>

cântărește greu pachetul de
țigări adunătura de scrum
vara-i pierdută oricum
e plin pachetul da e plin
de viitoarele mele plăceri
cu scrum o să îmi scriu diploma
de absolvent de vise
și sunt o mie de vise doar
puțini visători viața-i pierdută
oricum mai trage un
fum cântărește greu același
drum în cercul nostru mic
strâmb și subțire călcâi
al lui Manole știți voi
moldoveanul cu oi multe
a zidit-o pe Maitreyi acum
numără cornute
în vise
interzise

și mai trag un fum

somnoroase perene

e târziu draga mea
îmi place să fiu nebun
ești devreme draga mea
iar nu te-ai îmbrăcat în negru
iar or să îmi curgă lacrimile
pe sânul tău cald
e și asta o formă de a da viață
nasc draga mea
iubita mea
te nasc pe tine prin mine
prin chinul de a nu fi mereu privit
de ochii tăi prin chinul de a nu gusta
mereu vraja ta
sunt nebun iată-mă nebuno
sunt iubit de tine și e iar târziu
iartă-mă nebuno e
prea târziu să te înnebunesc
să mă alăptez din goliciunea ta
preaplină
de ce nu te-ai îmbrăcat în negru
îți zic ca de obicei
mă sinucizi
ah!
și ce timp potrivit
pentru
a mă-ngropa în brațele tale

Ah !

INTRO: Hei, mă mai ții minte? Habar nu ai cine sunt acum ! Hai să îți povestesc...mai bine despre Ea, că eu sunt...eh, dar ce îți spun ție? Habar nu ai ce sunt acum ! Și Ea...Ea are nume, da, dar tu nu !

Numele Ei:

Ah, de atâtea ori am folosit majuscula în moduri Eronate. Căci despre Eros este totul, nu? Sau cum îi mai zic unii, Freud. Un prieten amuzant, drag mie forevăr, spunea că la prima oră de psihologie la facultate i s-a zis că iubirea nu există. Și de multe ori m-am certat cu epigonii acestei mari Iubiri în numele unei Majuscule.
Numele ei este Evoluția. Evo...Eva în sens metaforic, știu eu cine în sens privat și prețuit. De ce nu aș fi eu un Adam, din moment ce posed mărul lui, chiar dacă nu se vede. Auzi la pisicologii ăștia, că iubire nu e, e doar niște chimicale și niște patternuri. Dar ah, oare când te mușcă o tovarășă psiholog de mărul lui Adam, este fructul interzis pentru amândoi? Numele ei este deci Evoluția, Evoluția mea în scris, în sinteză, în visele pe care visez să le am și nu doar să le visez. În dorințe sofisticate, evoluate. Cu un pas mai aproape înspre Ea. Adevărata Majusculă. Adevăratul Etos, nu neapărat Eros. Adevăratul Cântăreț de Jazz, nu Adevăratul Psihanalist. Adevărata Evoluție, deci Ea. Și Ea are nume. Dar ah și ce sufle....Hai mai bine să nu, ea Este Suflet. Nevândut, Analizat, apoi...Suflu de "Ah!".

Suflul Ei:

Am glumit, Suflul Ei voiam să zic. Știți ce este Suflul unei...Femei? Că despre femei vorbim, fetițele Să Rămână Îngropate. Vezi, am îngropat multe, nici eu nu am suflet, stai liniștită. Și eu sunt căzut, decăzut, împiedicat, și se pare, mulțumită ție, renăscut. Hai să ne...continuăm escapada în ... Hmm, pentru început Poezie:

Poezie despre Suflul Ei:

Îmi sufli ce vreau să respir,
inspir, expir, nadir, zefir.
Sunt liric, jazzic, știi ce zic?
Ce auzim când ascultăm?
Un bubuit de tămtărăm.
Informație...în formație,
Tu ce-mi vorbești îmi este nație
Și viață stă în sânul tău,
în Suflul de "Din Nou, din..."
sunt bou, sunt bou...
Nu așa se face, trebuia să explici
nu să complici că vocea ei
e un condei că scrie-n tine vrei
nu vrei și când totul e potrivit
...nu pot nu pot sunt chinuit
căci știu că piesele s-au potrivit
din nou, din nou...
M-ai cucerit.
Și Suflul Tău nu are Exit.
Asta insufli.
O poezie.
Un cântec de jazz.
Două poezii.
Același cântec de Ah! Jazz !
Trei concerte de No Exit.
Zece note de zece la personalitate.
Și Suflul, știu că nu ai înțeles ce e cu El,
Dar ah, El este cu Ea.
Îmi sufli viață prin vocea...
Ah! ... Ta.
Și No Exit...Ești pururea !


Și acum, cireașa de pe piesa de rezistență:

Știi cum poți să întrebi un vis cum se simte? Îl gâdili la aripi. Cam așa de nebun vreau să fiu. Soarta nu se leagă de dimensiunea Timpului, ci de un sentiment subiectiv al trecerii Pseudo-Timpului. Cam atât de profund sunt.
Dar știi cum poți să exclami un vis? Îl trăiești. Știi cum nu te lași învins de soartă? Nu lupți cu ea.
Pentru noi, cei pierduți prin negura și pustietatea singurătății, visele înseamnă un om în mijloc, un compromis al realității personale. Și deci o alinare. Nici nu știi cât de pervers poți ajunge însă în a uzita acea alinare și a o transforma în iluzie sau patologic vorbind deziluzie. Am fost pe toate drumurile, prin uzura gândului, prin mirosul unei flori de salcâm, prin rafinamentul unei gropi în mijlocul scopului, prin toate nebuniile atât de nebune ce pot comunica ceva până și unui mort, cum ar fi muzica, filmul, muzica din nou. Arte, atât de multe arte, dar arta în a trăi nu se învață, pentru că viața este originală, autentică. Și puritatea întotdeauna m-a atras. Pentru că puritatea vine (și asta a fost o lecție greu învățată) nu în urma unei traume riguroase sau în urma suferinței, ci ea vine odată cu un ansamblu perfect, dar perfectabil. Nu există condiție mai puternică pentru mine și asta a fost o lecție puternic aprofundată în introspecțiile mele...decât condiția Iubirii. Căci doar Iubirea se presupune și până la dovada contrarie așa este...Pură. Și sunt puțini oameni care să inspire acea puritate, dar Ea s-ar putea să chiar fie plină de asemenea chestii deosebite.
A fi om, a visa, a fi treaz, a visa iar...Și unii folosesc expresia "viață de câine" ca fiind denigrantă pentru câini. Câinii nu sunt treji, cuvântul și Cuvântul vin odată cu Omul. Dar a vrea să nu fii în vis, deci a fi în realitatea ta pe care o cunoști, înseamnă exact Iubire. Cum se întretaie firul Iubirii cu firul de a accepta și trăi realitatea? Iubirea înseamnă Evoluție. Înseamnă a tinde spre altceva. A îți depăși condiția. Nu a nu fi singur. Ci a nu fi singur în mintea și lumea ta. E nevoia nu Freudiană, nu psiho- , ci pur și simplul consecința naturală a vieții umane.
Sunt un câine însă, așa deștept cum sunt eu. Deziluziile îmi rod unghiile de la picioarele spirituale, ling un os învechit de nihilism și mă mir că nu mă simt unde trebuie. Iată-l pe omul ce nu știe de ce nu își poate accesa sentimentul de bucurie mai des, iată-l pe lașul visător.
Aici intervine o lumină dintr-o cutiuță ciudată ferecată dar fără lacăt. De aici se aude înlănțuirea unui cuget unic, de aici vine Ea. Este ciudat să începi să descrii o petală ce a uitat să se lase purtată de vânt și începe să prindă rădăcini. E necruțător de misterios să recunoști un spirit asemănător ție și totuși atât de unic neînrădăcinat, atât de potent în splendoare.
Da, luminița de autenticitate străbate toate ariile posibile și îți lasă un sentiment de uimire, de complexitate naturală. Și apropo de suflu, Ea este acum cea care se pregătește să danseze pe valuri, ca și cum ar fi ale Ei. A învățat cât să lase lumina să pătrundă prin Ea sau a fost oare așa dintotdeauna? Cred că răspunsul este undeva la mijloc, nici la cer, nici pe pământ, ci în mișcare continuă. Mintea Ei se mișcă fără lanțuri, atât de personală și personificată, aici este lacătul și gândul ei este cheia. Căci fără gândire nu ai putea să știi ce ești și să știi să recunoști când și alte lucruri sunt...autentice, unice, speciale. Și nu cred că greșește prea des atunci când afirmă ceva. Și eu sunt minunat, sunt minunat de profund, potent în nebunie și pentru a îmi împlini și ajunge la capacitatea întreagă, tânjesc și merit pe cineva la fel de ... AH !
Este ceva la oamenii aceștia ce strălucește puternic printre ramele lor, ceva ce se scurge în afară ca o cascadă de vitalitate. Știu pentru că și eu pot fi așa din când în când, am fost destul de mult timp. Ea este la un alt nivel, proiectează culori în afara ei în timp ce pictează scenete de teatru înăuntru, evoluează cu fiecare zâmbet al copiilor din ea. Da, ea are mulți copii înăuntrul ei, de la cei ai trecutului ei, până la cei ai prezentului minunat în care le împrumută aripile. Un copil cu o mie de fețe, o femeie ce nu a uitat să fie copil, o copilă matură, delicată și vie, atât de vie.
Vreau să exclam acest vis, această condiție de cunoaștere, recunoaștere, minunăție și autenticitate. Simt o datorie sacră de a mă trăi alături de o persoană, femeie, o Ea atât de crăiasă, atât de războinică, atât de dificil de frumoasă. Vreau să întrunesc condiția de evoluție, de perfecționare, de a dansa împreună atât pe cioburi cât și pe fulgi de zăpadă. Simt de ceva timp că pentru asta m-am născut și că blestemul ăsta mă va bântui toată viața, anume a nu găsi nimic mai important decât a construi armonie, de a naște căldură și de a zâmbi undeva, acolo, în unicul loc unde m-aș regăsi, în brațele Iubirii și poate și al ... Ei.
Iar pentru asta, nu știu cum, dar nu mă voi opri să visez. Înspre Ea, cu câte un pas mai aproape, înspre majuscula eternă a masculului, a androginului, a vieții.

pierzania ca viciu

și nu știu omule
ce vrei să îți spun
e frig și degeaba ești mic
la început
o să vrei să se termine dinainte
de mijloc
ascultă omule
veșnica invazie de termite
în nemernica ta minte
și inventează-ți geografia #rezist
adică gustă câte ceva din cât îți
poate buzunarul mișcă-te în
cercuri sau în zigzaguri oricum
lumea e o tiribombă
omule
teme-te de ziua de mâine
ea vine și ne închide tuturor ochii
în unii mor regrete și amintiri creponate
alții se agață de chiuvetă scuipând sânge
din plămâni artere organe rărunchi
toate astea ale tale omule
sunt vuietele legii tale omule
ești muritor bă
și de când afli asta
totul e o derută împotriva prăbușirii
ești om
și încă o dată pentru cei ce nu aud
pentru cei ce nu văd
pentru cei ce nu...
soarta muritorului
e sigură și
singură
...
nu știu omule
de unde atâtea zâmbete
parcă le vreau
și eu
dar mai întâi
plâng pentru noi
omule

bon appetit

doare

de fiecare dată traumă

înainte de spălatul pe ochi

de cafea

de fiecare dată

în loc de mic dejun avem

durere

traumă

:

iată, ești, iar, viu...

cerebralul turmentat

am vrut să fiu în felul lăcustelor
și în subregnul fustelor
deițe
de fițe
dar iată nevinovat
la paișpe ani îndrăgostirea m-a luat
m-a îndoctrinat
nu înțeleg poliamorul
social
demodat
ca o lăcustă țop țop
am votat

postare fără titlu

sunt tânăr doamnă
ca un muc de țigară
în vârtej de wc
sunt tânăr doamnă
ca o astenie ca
poezia ce nu va fi să fie
ești vie doamnă
de când ai fost fecioară
de când nu te-am înțeles
prima oară sunt
anomalie doamnă
tânăr ca nămolul
și sumbru când mă uit
cum te uiți la mine
sunt fără doamnă
fără domnițe și porumbițe
un pumn de praf prin
zahărul de-afară sunt
plumbul doamnă
ce se scoboară gândind
căldura într-o fetească
un nur în lungul zâmbetului
vostru nu-s domn vai doamnă
sunt carbitul asexuat de când
soarele s-a revărsat și
umbra selenară a explodat
sunt mort
și iată
sunt extraterestru
nu îmi fac parte
decât
din
restul

number numb

trezește-mă cu orice chiar și
dă-mi o palmă la fund
acolo e conștiința mea
la fundul conștiinței
calcă-mi pe umbră dacă o vezi
poate
îmi strivești strivirea
fute-mi un icebucketchallenge
s-au atrofiat atâția ani de atunci
ca și alții înaintea lor
mișcă ceva cumva
eu nu mai știu ce
sau cum
dar te implor
înghite-mi lumea
din nou
în regulile tale
sfântă și neortodoxă
Iubire

a thousand unique plateaus

inutil să numărăm zâmbetele strâmbe
știm deja că suntem în afara mulțimii
la fel cum nu putem visa în afara
textului decât dacă
schimonosim carnea adevărului
gen
"eu sunt cuvânt curând
&
pătrund
n minus unu
pe al n-lea
rând"

al nimănui

un arbitru nevăzut aprinde
lumini fără să lase umbre
doar ziduri de lentile în
mine sunt oglinzi pe care le
înjur și ecoul mă înjură cu
aceleași cuvinte dure
un arbitru pe nesimțite poate
același se hrănește din carnea
curajului meu și lasă în loc
doar oftat cadaveric și doare
ard deja flăcările anatomice ale
nekraftului & nemachtului
ca o sferă în afara lumii de
plumb abstract ceva în plus

sunt atâtea blesteme în spatele
viciului de a nu mai fi copil
e un păcat ancestral să crezi
că mâine există pentru oricine
e sinucidere curată să îți spui
pe nume: muritor

deșert

am găsit niște prăjiturele 

pe care nu le-am mâncat

niște poze cu pisici pe care

nu le-am salvat

atât de vinovat de trecerea

timpului axiomă a regretului

și motiv de a da cu mopul

oricum nu lucește nimic

ochii oricum nu îmi zic nimic

am găsit niște prăjiturele

aromate ca părul tău veninos

oricum fiecare om

îmi amintește de ziua în care

de fapt era noapte

și mă mințeai că nu sunt singur

de atunci tot ce ating

e al tău

și mă întreb 

de ce m-ai inventat

și când se termină

instinctul

de a fi fost viu doar când 

Tu

anti-climacus

incursiuni în maladia speranței
hehe asta să faceți voi cei vii
eu apostrofez magnetismul visării
mele că numai visarea e a mea
și prea scurtă
secreția personală a lipsei
de personalitate nu doare nimic
e efervescență auto-suficientă
nu se mișcă
decât metafizic și ludic
se mișcă balaurul vidat printre atâtea
tenii socio-călduroase !!naivilor!!
mi-am văzut spatele și nu e haos nici gri nici rece
doar un fel de nemo-moralitate
de ce am început totuși cu speranța
e doar un cuvânt
ca și voința credința libertatea ființa
ce fleacuri
deschideți morga uite aici cuvânt solid
m o r g a
...
da' deschideți odată am venit
să îmi caut sufletul pereche
să sângerez autopsia Timpului
să mă-mbălsămez în nevralgia neFericirii
și din cenușa-mi neagră să urlu-mprăștiat
"nebun și făr' de cald, dar tot am existat"

un căcat

acuz viața că este pseudonimul morții
și acuz moartea că este prea...
brânză cu mucegai, prea sushi,
prea caviar...prea scumpă vederii
și prea greu de digerat
în loc de spinnere haideți
să vindem bilete la morgă
ce glumă bună, ce bună ar fi...

dragi simpliști, încărcați-vă bateriile în natură
eu mă declar fără catod, doar cu nod în gât

epiteză

am vrut să ieri un minotaur
fiindcă alb pe pânză albă
pe lângă vremea chioară oarbă
și suflet am vândut să fur

ce dur,
ce...
dur.

scrisoare științifică

te iert
pentru că
infarct

black hole - white whole

pe margine de șoaptă

pe muchia inerției
mă strâmb în
zâmbet jegos de
sincer
căci...
am aflat...

v
i
a
ț
a

adică pacea
de lângă
durere

muie TIMPULUI

azi e despre atitudine
așa se numește chestia asta
atitudine
am numărat plusurile
am oprit muzica
mi-am adunat cu fărașul
mâinile strivite de ATITUDINE
iată fiul tău a dat naștere
și prin naștere a tăcut
cu atâta ură încât crede
că plusurile nu sunt doar cruci
că mâinile nu îi sunt doar sclavi
că prin liniște sau muzică
cu aripi sau cu frică
de îndată sau de zece ori
nu o să moară
nu o să fie nu o să fiu
din nou afară din mine
am dat naștere
naștere care e ca o hrană
ce urlă de foame
ia atitudine
de foame
e un cuvânt așa urât
atitudine voi vomita
de la atitudine și voi cădea cu
atâta putere încât voma îmi va
ajunge pălărie și sper
că voi învăța măcar o dată
ce înseamnă să cunoști
că de la atâta căcat
nu mai suntem mamifere
suntem doar o poziție
ce exprimă atitudine
calm
pasiune
nervi
presiune
doar un fel de a
desena
personajul principal
de după îmbălsămare
șiosămorirăzvane
măcar atunci
să învăț
să cunosc
timpul
în
versiune
REALĂ

Moon and Mind

caut o luptă dreaptă
da
aici e din nou despre
mine și
căutările mele
aici sunt eu iar
șoptit în crăpăturile
din pereți și
urlat în brațele nicicui

aici

voi lupta
și voi căuta
ca stropul de electricitate
din mine
să semene cu un suflet
și ca atunci când zic că
eu văd deja ghioceii
și salcâmii înfloriți
nisipurile
ploile
zăpezile
marginile și
nemărginirile
și că îmi știu toate
iubitele
soțiile
lacrimile
spânzurările
îmbătrânirile
și
reîncarnările
să nu mă
mint
să nu
vă
mint

și chiar dacă totul
va fi
ca și acum
doar(sic!)
poezie
măcar să o lăsăm
să fie

vie.

ludic

ea știe că nu este doar ea,
căci ea a fost și ea, și el,
și tu...
el știe totul despre ei și ele,
căci eul lui a fost și eul lor...

știm totul...
dar nu voi ști
și nu va ști nici ea
câți fii și fiice, ce dansuri, care stele
se vor opri în timp
când o voi săruta?

leviatan

lucrurile sunt OK
nu îmi amintesc zilele de
mâine
dar
încă
am scutul rece ca pernă
pacea ca viciu și
lacrima deja în blocstarturi

până la următorul infern
zâmbește-mi, iubito !

aproape lovit

ieri admiram
așa - în treacăt
complexitatea haosului
astăzi...ei bine am
mai zis eu o dată că
"ieri am spart o icoană
și am contemplat sinuciderea
azi am văzut-o zâmbind și m-am
simțit Însuși Dumnezeu"
...așa că
de data asta
astăzi a fost
și încă este
Însăși Astăzi

baroc

am ieșit
am intrat
și am deschis
m-am adormit
s-a imaginat
n-a fost(cine știe ce)
...
gândurile care nu se văd se uită

vase nespălate

strop de cafea
au înghețat frânele
zid de pasageri clandestini
final de tango

ca și cum
fiecare pas e
aceeași groapă

strop de cafea
(zâmbet indecent)
au înghețat frânele
(curg toate ne- - urile)
zid de pasageri clandestini
(strigă toți în cor
"noi gândim, nu iubim")
început de tango
(respiră !)

ca și cum
fiecare pas e
același munte
(jumătatea mea
caută întregul tău)

the end of the fucking world

iubirea este o unealtă autonomă
adică
își sapă propriul mormânt...

~ ~ ~ clinchetul râsului tău (virgulă)
alinieri de sens când mă ascult
ascultându-te (etc) ~ ~ ~

LINIȘTE, la dracu !
încerc să fiu un barbar sensibil...
aici sunt numai eu
sigur de singur !!!(?)

iubirea este o unealtă autonomă
adică
m-a cucerit din nou

despre fluturi

fluturii trăiesc cam o
săptămână
cei mari trăiesc
cam 9 luni
nu am mai fost fericit din
91
semnat răzvan născut în
92 într-o zi fără
fluturi

muie Cuvântului

știu că
...
sunt încadrat așa
de bine în
în
neant presupun

nebunia mea e în stânga
când cei drepți sunt în dreapta

nu mai văd bine
am nevoie de oftatmolog
hahaha

serios
nu mai văd bine
văd doar un sine

trafic de peroane

aici sus
doar consecința ecoului

plantăm semne de exclamare verzi

pe retină suntem și șarpe și bici

eh haide nu mai fi singur

odihnă veșnică
la 360 de grade

iar am uitat parola

MAGNUM OPUS

hei tu carne de om
ești un fel de funingine a
materiei
te deschid în silă
și ți se vede totul
banal și frugal

nu mai cred în tine
și în răstignirile tale
 tu doar deschizi trioul
diavolilor:
Carnea, Dorința și Ideea

 ((scheletul = opusul ruinei))

hei tu
eu deja sunt cuib de
viermi
hei tu carne de om
eu deja sunt creier

(((moartea = opusul disperării)))