2010+

nu am mai dormit de zeci de ore
inauntru pe undeva pe langa tampla stanga
puseu - nod narativ - biotop de poeti mai buni ca mine
...parca isi ating senzatiile cum ating eu cafeaua cu limba
ca sa stiu ca e "numai buna" (cana poate fi fierbinte, lichidul nu)

imi e sete si sunt inconjurat de gunoaie
fara apa fara hrana fara tigari chiar
fara ca viata sa fie mai frumoasa dupa
v-am citit si m-am simtit ca atunci cand
m-am pierdut prin bucuresti si pierdut am ramas
neintreband pe nimeni de nimic

lumea voastra e clar mai bogata
orice ar insemna asta
sensul cuvintelor nu e doar verde
funia de care va spanzurati se leaga singura
si contratimpul estetic nu lipseste pe nimeni de nimic
...felia de sex = straniu, recognoscibil, fatidic

nebunia asta - sa nu se mai termine
raman atarnat de voi si de poezii
ca o fabrica ce produce acelasi produs
unul singur ce nu se stie cand e gata
~in afara mea - intuneric vintage
si multe semnale de alarma~

va multumesc pentru insomnie
va inteleg titlul - dar nu si dilema
&sunt din ce in ce mai sigur
ca nu se poate fara voi
nu se poate fara sa tremur de frica
no more pit stops for me

daca vreo "concluzie" ar putea vorbi
prin voi - din voi - inspre mine
s-ar incorseta drept un experiment un exemplar
o unealta a disperarii umane si nu numai
...vad si in acelasi timp ma ocoleste tangential
aceasta "concluzie" linistita si libera:
nu mai cauta sa fii om te-ai pipait deja pe verso
oricum nu (mai) exista oameni
.suntem - si parca undeva am plans si eu -
muritori prin excelenta

A nu se intelege decat ca imi place tigarile si Cioran-ismele

Zambesc catre tigara mea. Aprinsa si pe sfarsite, parca imi zambeste inapoi. Ea, singura care ma intelege cand spun ca viata va fi mereu un circ, indiferent daca pupi, pufai sau pastrezi distanta fata de covijii cei nocivi. Iarasi Ea, ca am stins-o si am mai aprins una. Cea care mangaie cicatricea asta de suflet. Caci atat mi-a mai ramas pentru lumea aceasta, semnale vizuale, audio sau efemer fumegande...ca omul e un esec biped; picturi autoportret ale durerii ce am devenit.

Si le port, destul de metafizic din fire, in lumea mea schizoida. Adapostesc bine aceste trofee ale urii dar mai ales ale nemultumirii de Sine. Si cu fiecare dezastru dezamorsat de o pisata de tigara, realizez din ce in ce mai bine ca am avut dintotdeauna dreptate: Daca nimic nu are sens, daramite fiinta umana, atunci de ce sa nu te distantezi de ea?

A nu se intelege, asa cum tacit pare sa se inteleaga vinul asta cu inca o canceroasa pe ultima zecime de milimetri, ca tot ce merge si a mers va merge intruna. Vin schimbari mari si trebuie sa alegem cat de oameni ne permitem sa ramanem. Odata cu noi cocotati in Netflixul nostru, mintile nu raman neanxioase fata de fatalul declin al Matrixului nostru.

Da, asta e treaba cu singuratatea, iti ofera timp in compania tot mai neplacuta a ta. Si mintea ruleaza si ea din ce in ce mai avizata sa iti traga semnale mari de alarma fata de vidul in care te invelesti. Si ghici ce, nu e descoperirea anului, nici a secolului. Noi, cel putin depresivii, traim, respiram si afumam coridoarele astea de cand am avut onoarea sa ne intalnim constiinta. Un lucru de incercat in aceste timpuri subrede, dati fata in fata cu exact esenta subrezeniei umane. Go as low as you can go ! Simtiti-va liberi sa nu mai fiti liberi !

Si abia apoi, dupa ce ati fost strivit ca un muc de tigara, indrazniti sa mai dati foc la restul scrumului ramas in voi. Indrazniti sa priviti moartea si viata in ochi, ca sunt totuna, si declarati-va in autoizolare fata de propria speranta.

Eu, dupa a treia tigara, zambesc catre scrumiera mea. Ce portret reusit al viciului numit viata: Nimic nu mai zambeste inapoi. Cu toate luminile stinse si linistea ca asternut, ma asez din nou cu spatele la viata, nu din nepolitete, ci din nepasare. Aici, la mine in salbaticie, tot ce se mai poate spune e ca a mai trecut o zi.