mâine mă duc la jazz

am un perpetuum mobile pe contra-sens
îmi imită pietonii, pionii răsfoiți de stres
și se-mbată din văluri si valuri de bombăneli,
când îl încalec e un fel de damă cu cameli.
hai să prăfuim amintirea lui cuza,
să răstălmăcim națiunile unite sau unirea !
ce mai aștepți? dă-mi semn, dă-mi bice !
destupă-ți laptele lui euridice !
și dă-mi să beau, să mă scald, să mă ard,
lasă-ți banii și mintea și devino pribeag !

așa zice mereu, să le las toate-n urmă...
dar ea e perpetuum, eu am doar o diurnă...

motto-dotto:
spre fumul jazzului flămând
mă duce ratb-ul curând,
iar el nu-i ca și curvele bete,
el nu-i rapid, nici pe-ndelete

moda de toamnă-iarnă

pe buze condiționate de aer condiționat de toamnă
îți șoptesc o iarnă plină de cojoc, și de curcubeu-lână.
căci așa e căldura mea din soare până-n groapa marianelor:
haine țărănești pline cu silicoane de joc și de dor.
și îți mai spun ceva, în caz că amintirea mă va părăsi aievea:
din brațele mele ies scântei și idei și dau din coate de nea
până ce din toate părțile te voi încolți strategic,
cu-nfipte degete-n părul tău - fuior idilic.

te-aștept ca pe alarma din toiul dimineții,
te văd prin nori de foileton pedalând - pegas energic,
și când vei decide să îmi săruți pomeții,
ochiu-mi va fi închis, iar numele-mi feeric.

i-oniric mirosul iubirii prin nări,
credeați că doar aici se cerșesc țigări?

motto-dotto:
hai să visăm că nu-i mai spunem "combinăm",
ci îi spunem "sărutăm
până ne lăsăm veșnic semn".
și la sfârșit filosofăm
despre cum vom împărți o cruce de lemn.

doi surdomuți plângeau in ratb

cu mâinile ca un coşciug în jurul scheletului
îmi desenez paşii altului:
stâng, drept, zâmbeşte frumos !
să fii mereu curat ca să poţi fi de folos !

unde e luna încinsă pe-albastrul fumat
de nori şi de-ntinderi şi de unde m-ai luat?
unde mi-e puşca să-mi zbor creierii
sperând că stropindu-vă nu veţi mai fi ca ieri?
unde şi când s-a ramolit versul meu?
până când atâta ceartă cu dumnezeu?
de ce şi mai ales ce va mai fi
când vom vedea doar la zoo greierii?

îmbolnăveşte-mă de suzeta plină cu sevă,
da-mi călcâi de bacchus sau sânge de minervă,
lasă-mi patosul să-mi fie rădăcină
şi arde-mi creierul ca pe-un soi de benzină.

iubeşte-mă, ah, tu, viaţă strâmbă,
şi când îţi zic strâmbă n-o zic cu ură...
sunt plafon fals pentru cărţi renescrise,
pupila mi-e chakră pentru vise-nterzise.

motto-dotto:
în lipsă de femei, scriu fără temei
trăiesc fără lei, vino de mă vrei

cine ești tu când eu nu știu ce sunt?

mai am mult până să ajung bărbat,
până să îmi leg pantofii cu şireturi de adevăr...
ştiu însă că n-o să-mi iau inima la depilat,
doar să fiu un alt fericit undercover.
între timp, te caut prin oglinda mare din dreapta,
te vreau cu voce şi cu privire şi cu soarta.
îţi ascult muzica, cine eşti tu?
nu te du, nu te du...nu te tu.

pentru mine nu aş fi bărbat,
pentru tine aş redeveni ratat.

oare pe aici se plânge?

mi se pare mie sau gându'
ţi se scurge că păru-mi nelungu'
şi oare sunt doar eu
sau aşa sunteţi toate de la metrou?
şi oare pe murakami şi alţi ăştia pe care îi citeşti
îi simţi, îi înţelegi, sau îi ţii-ntre dinţi-cleşti?
oricum ar fi, să te fereşti !
că viaţa-mi netrăită în 12h
mi-o car pe zimţii-mi de umbrelă
şi deşi nu am mult cash,
tot îmi permit să te fac catrenă:

îmi vine să muşc din ploaia metalică
a lui nichita inversă, sau bacovia oblică,
în timp ce tu nu ştii decât tinder şi uaţap,
mă mir cum nu dai cu gura de asfalt.

de ajuns despre tine,
atât azi, cât şi mâine,
mai vreau să-mi explic plânsul
ce nu iese ca versul.
oare cât de lung şi tomnatic
mi se va tatua ONLY HUMAN
zic:
c'mon, c'mon...
în aerul din plămâni,
în duhul din nicotini...
c'mon, c'mon,
ploaia pic, pic.
şi încă mai zic:
unde eşti tu zemoasă şi totuşi neudă iubire?
te găsesc în kilometrii ăştia lungi de bucureş-nefericire?
hai la mine să îţi plâng vreo două după ceafă,
să-mi faci masaj la călcâie şi un duş cu apă caldă.

motto-dotto:
da, mamă, sunt unde trebuie,
pentru că altfel nu-mi găsesc femeie.
şi n-am nevoie de mâncarea ta,
nu-mi spune că n-ai vrea şi tu shaorma.

steleverzi

Şi ce dacă vrei tu ca ea să aibă voce nesigură şi răguşită? Ce dacă vrei ca ea să îţi asculte fiecare respiraţie, dar tu să nu ştii asta, pentru că ochii ei se feresc de ai tăi şi preferă să privească unghiile mov cu steluţe albe, sau poate albe au fost ieri, sau poate stelele sunt incolore, dar oare ce gust are cocktailul ăsta că nu am mai băut de mult hmm e interesant dar aşa e şi el stai să îmi aprind o ţigară că să par mai stăpână pe mine şi hei nici nu mai contează ce zice el ai uitat cât de multă nevoie ai să nu mai fii singură măcar pentru o noapte să nu mai plângi hai spune-i spune-i.
-Hei, du-mă acasă...

mormânt vrei ? mormânt primești !

De ce furnicătura e un meteorit?
Trecutul a ajuns să îmi fie cuțit,
Iar eu bucătar, amestec și amestec...
Tăișul ascuțit, aluatul încă veșted.

Pe scurt: cât de scurtă-i o amintire...
Și cât de lung e tunelul fără de ieșire.
Sap, sap, am săpat destul în alții...
Mormântul îl astup și la cruce fac ovații.

definiția mea

Ieri am spart o icoană și am contemplat sinuciderea.
Azi am văzut-o zâmbind și m-am simțit Însuși Dumnezeu.