cu mâinile ca un coşciug în jurul scheletului
îmi desenez paşii altului:
stâng, drept, zâmbeşte frumos !
să fii mereu curat ca să poţi fi de folos !
unde e luna încinsă pe-albastrul fumat
de nori şi de-ntinderi şi de unde m-ai luat?
unde mi-e puşca să-mi zbor creierii
sperând că stropindu-vă nu veţi mai fi ca ieri?
unde şi când s-a ramolit versul meu?
până când atâta ceartă cu dumnezeu?
de ce şi mai ales ce va mai fi
când vom vedea doar la zoo greierii?
îmbolnăveşte-mă de suzeta plină cu sevă,
da-mi călcâi de bacchus sau sânge de minervă,
lasă-mi patosul să-mi fie rădăcină
şi arde-mi creierul ca pe-un soi de benzină.
iubeşte-mă, ah, tu, viaţă strâmbă,
şi când îţi zic strâmbă n-o zic cu ură...
sunt plafon fals pentru cărţi renescrise,
pupila mi-e chakră pentru vise-nterzise.
motto-dotto:
în lipsă de femei, scriu fără temei
trăiesc fără lei, vino de mă vrei
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu