state of mind and soul

Introducere în duh prin ploaie,
Fiorul vieţii scris pe foaie,
Drumul inimii spre soare,
Sinele minții-mi tresare.

Calm zâmbet de regăsire,
Plutire în nesimţire,
Jovial şi chimical,
Grav instrument muzical..

Susceptibil la renaşteri,
Subţiri, mici binefaceri,
Priviri interdependente,
Multicolore amprente.

Aforism 4

Este o concepţie contemporană ideea cum că raţiunea a distrus religia. De fapt, cel mai important factor care a condus înspre ateism este acelaşi care a condus şi înspre diminuarea iubirii: posibilitatea tehnologică de a proiecta realităţi diferite în funcţie de principii circumstanţiale. Cel care adună informaţii fără să ştie ce cunoaşte de fapt este binecuvântat cu absenţa singurătăţii.

Aforism 3

Amintirea senzațiilor pe care le-am experimentat este întotdeauna limitată de obnubilarea difuză din mintea noastră. Această lumină difuză este născută direct dintr-un fenomen reprezentat de preponderența și predilecția omului de a proiecta înspre viitor tot ceea ce cunoaște: trecut, prezent, presupuneri(preponderent false) de viitor. A distinge fiecare schimbare inductivă și ciclică din acest amplu proces este egal cu a ști câți diavoli există fără a îi număra sau cunoaște.

patru linii sângeroase

ce a murit şi ce va trăi din nou?

va deveni panteră? căci a fost bibelou.

o să zgârie mereu? ochii îi vor pieri?

oare ce voi vedea, oare-o voi îmblânzi?

vis, nu paradis

Am visat-o din nou, ajută-mă, visule,

De ce îi laşi ochii reci să mă bântuie?

De-atâtea ori am crezut că-mi lipseşte,

Plângeam pe motiv că inima-mi creşte,

Simţeam un impuls, o inerţie nativă

Spre fatal, abisal, o simulam creativă,

Imaginam plăcutul din spatele umbrei,

Mă gândeam că-s sortit doar să fiu al ei.

Să mă posede, să mă domine visceral,

Să nu mă bage în seamă, să fiu un banal,

Doar ea să conteze şi felul cum ştie

Că nimic nu-i al meu, viaţă de hârtie.

Ea nu simte cum sunt şi mă pierde cam des,

Nu m-aruncă afară, căci nici nu contez.

Îmi hrăneşte iluzia prin veştedă insomnie,

Apoi devine din nou o fantomă sidefie.

Groaza ce-o port când ea mă îmbată

Cu trăiri infinite, de pe lumea cealaltă,

Groaza  îmi este bruscul regret

Că ea e o muză, iar eu bietul poet.

Iar acum am văzut-o trăind viaţa pe mut,

Îngheţată-i era fața, iar zâmbetul crunt.

Nici ochii-mi feriţi de ochii ei statici

Nu m-au ascuns de fiorii sporadici.

Iar am simţit că mi se-ascute sclipirea

Din minte, din suflet, din fericirea

Că pot suferi, că încă sunt viu,

Că eu sunt un altul, că ea-i în sicriu.

A trăit prin mine şi a murit tot înăuntru,

Dar între timp a născut vânt, pământul

Unde ea a sădit seminţe de dorinţă,

Acolo mi-am semnat încă o sentinţă.

Şi iată-mă deci răscolindu-i mormântul,

Involuntar, aşa mă poartă gândul...

Şi iată-mă iar trezit de o trupă

De monştri şi diavoli gata de luptă.

Trântiți-mă-n groapă, voi, bestii haine,

Spălaţi-mi lucidul cu teama de sine,

Convertiţi-mi credinţa în neantul din stele,

Lăsaţi-mă sterp, îngropat în sechele.