dau muzica mai încet, sting țigara, sting lumina...
începe autoportretul durerii, continuă butaforia uman-a mea
:
iată scriu aici încercând să mă consider, din nou, undeva...
undeva aproape de posibilitatea că am fost, cândva, cineva...
muzica mă zgârie mai încet aproape deloc, sunt ecoul lipsei de claritate
1țigară la fel ca ultima aprind se-aprinde măsting sunt...dependența nerenașterii
iar lumina e...prearapidăpentrumoarteamea
;
cum să zic orice despre timpul cât am fost cât sunt cât nu se știe
când nu știu cui să mă scuz cui să explic ce craniu să despic ¿
nu știe nimeni vreun scop în rezistența sufletului dar
se pare că puțini simt pipăie înjunghie diformitățile lui
&cum să zic orice despre lumea mea a ta a zidului dintre oricare2
ce adevăr extern să umple un etern infern intern ¿
.
.
.
și atunci când toate astea...vin de la mine de la
1suflet fără de cuget
1somn fără de om
1veac fără de leac
1 fără șansă de +1
...atunci de ce, iubita mea, oare, de ce
¿¿¿ te-aștept ¿¿¿
