metaiubirea scepticului - beta testing

Nota Bene: 

Scriu acest eseu de mult timp(eseu doar din perspectiva de gerunziu al lui Anti-Oedipus așezat lângă un imperativ(ul) al lui Thousand Plateaus, deci din perspectiva mea de psihiatru schizofrenic ce vede si bemol în jumătăți de herzi, se "substantivează" la pupitrul gândirii și strigă: "Pandora Versus Nirvana ! This is just The Just End !"). Acest text îl scrumez aproape zilnic în sinea mea, un fel de scuipat în sânul propriu, din care mă și alăptez. Sunt doar student al Poeziei ce iese/este, pentru că știu de ce <<"doar haos">> este doar un blog al lui <<""idontexist"">>, adică fac beta testing pentru viitoarea etimologie prin care să pot fi(mai aproape de) În Sfârșit Iubit Altcumva decât (pe) Jumătate. Despre consecința că citește Cineva sau altCineva decât viitoarea mea soție(sau viitor Iarăși eu), numai de bine...

Ecce Strata: 

Scepticul nu este un specimen aparte, pentru că scepticismul nu este "socio-" nici "-socio" și nu reprezintă biologia sau doamne ferește vreun ethos("-ethos"?"ethos-"?). Nu am pretenția să străbată decât Scepticii("s/Scepticii-i"). e.g.:"-drama drama- -conștiinței- -conștiinței conștiinței-".
Scepticul nu este nici unealtă(e.g. "sceptic -ism" sau orice crescendo de după maimuță)și deci nici ipostază "psiho-"(e dinaintea dimensiuni/dimensionalităților "el"-"ea", "1-0", "gând" - "faptă a gândului"). Scepticul mai degrabă este "omul fără organe"(vezi "bwo") care naște dubiul "-cuantic" sau "cuanto-"...Scepticul este intenționalitatea întrebării "(este) timpul?", este știința originilor Daseinului și da, este mai degrabă Omul decât "proto-" sau "meta-" orice, mai degrabă drogul ce naște Supraomul.
Și sceptrul pe care îl mânuiește, cu care domnește și pe care îl dăruiește ca templu nascent este puritatea Iubirii sale. A scepticului, a Scepticului, a Bărbatului Iubindu-se Biunivocal prin Ambivalența Femeii și reciproc. Este plânsul în carnea orgasmului și zâmbetul în pleonasmul Devenirii.
Mai pe scurt, Scepticul este schizo-haosul existențialist al Sexului Binefăcător ce îi face pe scriitori text și pe oameni potențiatori înspre Supraom. Este durata(qualia) personalizării în spațiul surd al Plusvalorii. Da, este "VântPrinCuvânt" și ?textul? ăsta doar o Poezialitate.
Ecce Historia:

(1)
Problematica tensiunii zero de o tai cucuțitul
sau(AKA)
divagație pe tema formulei ambivalenței potențiale

Lema 1.0 stadiul alfa free registration on painhub.com:
energia se flichi-fleachi, ergo focusul contextual determină stări temporare atemporale
tragem linie și adunăm
perceptual learning comprises more than perceptual learning
extrapolăm
politica înseamnă mai mult decât politică

(2)
mușc din vreascul de piele sub care
doarme aș-vrea-să-muzică-ul asta e semnarea
și resemnarea jamais-vu-

(3)
decolăm în contratimp cu fluturatul batistelor
miroase a pierzanie
găsiți-mă-l
!

(4)
Iată-mă gata să îmi trădez chemarea, gata să sorb din și să desenez un personaj, Personajul.

(5)
post-neutralitate.
tramvai.
malnutriție.

vestibulul
reacțiunii.

ahedonie - nu anhedonie
la fel ca
existenziell - nu existenzial
#trăiesc - nu #rezist
ignostic - nu agnostic
semiotică - nu hermeneutică
cuantă - nu undă
lgbtq - nu lgbt

(6)

din atâtea oceane de posibile amăgiri

s-au născut șoaptele nocturne

din norii de deasupra-mi

se scurg asupra-mi

atingeri

mângâieri prin păr

șoapte picurând

intrând în mine

devenindu-mi emoții

(7)

mintea mea e o peşteră

în care răsună doar

"consecinţa" ecoului

(8)

(9)

Analize de tot felul și explicații valide/nu, originale/nu, conform vreunui curent (epistemologic/nu, antropologic/nu) se pot căuta, găsi, înțelege și aprofunda despre orice. Chiar și despre ce voi chinui(sic!) eu aici să pară "al meu" s-a scris mult mai bine, mult mai "nu știu cum". Exact cu frustrarea asta de "neîmplinire" mă zbat și ne zbatem toți, deoarece trăim într-o eră în care le ai pe (câte puțin din) toate, dar ceva, undeva, dă senzația că "nu se leagă". Obiectiv, acest lucru este(probabil) deoarece în subconștient (hai să îl numim așa), lucrurile sunt mai mult sau mai puțin haotic aranjate. Chiar și acest (probabil) adevăr este...exprimă... o neîmplinire.

(10)

Poate că angrenajul neuro-psihic al omului adică probabil tot ce avem adică ce unii numesc suflet nu poate să funcționeze "corect" fără difuzii sau tulburări cronice decât în măsura în care eul(intenționat vag definit, dar conținând personalitatea, in/sub-conștientul etc.) este mai degrabă în armonie decât în "înstrăinare" cu unul din multele sisteme de credință unic accesibile sieși. Prin sistem de credință ar trebui să se înțeleagă nu sistem de credințe, ci un perpetuum-perpetuuându-se, flexibil și moale, dar în esență pervaziv prin raportul strâns dintre partea "personalizată" și partea "credincioasă" a sinelui mental. Astfel, un sistem de credință poate fi religia, poate fi următorul salariu, poate fi o simplă țigară. Sistemul de credință este subiacent sistemelor de credințe și permanent abscons, este un fenomen-mecanism anterior cu câteva "clipe" sinelui mental și după înfiriparea sinelui mental, veșnic înconjurând conștiința(definită ca fiind partea aprobatoare(pozitivatoare/vitalizatoare) a informațiilor derivate din simțurile conștiente).
Revin la funcționarea "corectă" a omului și o denumesc ca fiind simpla funcționare "liberă", adică ne-"murdărită" aproape total de la origine până la "actualizarea conștiinței". Din moment ce însăși conștiința și problematica ei este inatacabilă, lămurirea despre expresia "actualizarea conștiinței" trebuie să se rezume la saltul necesar de a considera drept vădită diferența dintre ecosistemul conștiinței "întoarsă înspre sine" și ecosistemul conștiinței "complet pozitivă". Iar conștiința "întoarsă spre sine" funcționând în mod normal conduce la revoluție-prin-gând(trecere "în afară") și mecanismele mentale necesare se "actualizează", precum se actualizează și în cazul conștiinței "complet pozitivă" atunci când se realizează "evoluția-din-gând"(trecere "înăuntru").

Ecce Freud

Fac dragoste nu cu tine, ci cu o mască udă și fierbinte. În esență eu sunt și arta și artistul, asexuate ambele.
Toate îmi vorbesc, toate mă ating. Ești doar un procent din androgin.
"Ajută-te singur, apoi vei fi ajutat". De circumstanțe, de pierderea timpului în căutarea aparentă a unui scop aparent. O pierdere neobservată, o descindere în plăcere. Vei avea (șansa, circumstanțele) mai multe "de toate" dacă nu vei fi în stagnare, vei avea ne-psihologia plăcerii.
Care este procesul prin care ce nu mă distruge mă face mai puternic? Îl simțim oare vreodată? Această putere este oare un înveliș (din ce în ce mai)tare sau maturizarea rafinității de a coordona maleabilitatea? Aceasta din urmă este oare deschizătoare de iubire? Rămân același pierdut care nu are ce pierde, deci iubește tot ce vede. Energia unui ambalaj de înghețată fluturat de vântul tomnatic mă atinge la fel cum pe alții îi ating iPhone-urile și BMW-urile. De ce iubesc totuși totul? Nevoia de a umple golul sau consecința idiosincraziei unui imatur?
Timpul vindecă totul, mai bine zis apparatus-ul "mental" uită totul la adăpostul unor noi distracții. Rutina este cea mai mare pentru cei fără vicii, viciul lor este rutina.
"Inimile mărețe nu trebuie să își spună durerea, nu este un gest merituos. Să nu îți fie frică de cei nemerituoși, asta e o altă formă de măreție a inimii.". Eu sunt nonșalant, dar și inconsecvent, deci nu pot trăi fără să sacrific, și ce sacrificiu mai mare decât să faci abstracție de iubire, conștient sau nu.
Dionisiac înseamnă sex și durerea himenului și, mai târziu, durerea expulziei fătului.
Nihilismul e intrinsec-sec-sec. Totul se pierde, oglinda nu te vede.
Viața de zi cu zi conține și de multe ori coincide cu o contemplare a sentimentului de apartenență. Din atâtea viitoruri care se trăiesc în mine, mă îndrept spre auto-minciuna(automatic negative thought) că nimeni nu mă înțelege și nu îmi cunoaște esența. Frica cea mai mare este că esența de fapt nu există, voința de putere se rezumă la a ne hrăni cu vectorul slăbiciunii altora. Doar că săgeata din mine niciodată nu a fost trasă, niciodată nu a avut arc sau arcaș, ea doar doare.

te voi vorbi

spatele nerușinării mele
wave wave dansează pe valuri
dansezi pe văl ești yummy te simt
nu suntem doar noi ți-am zis sunt
gărgăuni păuni tăuni tăciuni
sunt prost căci am uitat cum e
să fii subcategorizat sunt mort
ți-am zis ca adverb și tu nu te-ai
simțit adjectiv te iert hei tu
nu ai găsit wave am trecut pe
lângă buturuga unde Ea mi-a
zâmbit prima oară unde brațele
dezrădăcinării m-au făcut să te uit
te văd te simt te miros și nu e organic
nu mă mai minți vezi că nu știu ce e real și
oricum nu înțeleg nimic au trecut
niște licurici aseară și am simțit lumina
în timp ce înșurubam becul și pregăteam
să cadă cortina
Ah !
și din nou te-am desenat strâmb
în spatele meu inconștient te nasc
rând
cu
rând
vie Vie!
la vie en rose

mood stabbinglizer

motto
<<scriu verde peste cenușiu
pictez cleștele ce scoate cuie
din sicriu>>

cântărește greu pachetul de
țigări adunătura de scrum
vara-i pierdută oricum
e plin pachetul da e plin
de viitoarele mele plăceri
cu scrum o să îmi scriu diploma
de absolvent de vise
și sunt o mie de vise doar
puțini visători viața-i pierdută
oricum mai trage un
fum cântărește greu același
drum în cercul nostru mic
strâmb și subțire călcâi
al lui Manole știți voi
moldoveanul cu oi multe
a zidit-o pe Maitreyi acum
numără cornute
în vise
interzise

și mai trag un fum

somnoroase perene

e târziu draga mea
îmi place să fiu nebun
ești devreme draga mea
iar nu te-ai îmbrăcat în negru
iar or să îmi curgă lacrimile
pe sânul tău cald
e și asta o formă de a da viață
nasc draga mea
iubita mea
te nasc pe tine prin mine
prin chinul de a nu fi mereu privit
de ochii tăi prin chinul de a nu gusta
mereu vraja ta
sunt nebun iată-mă nebuno
sunt iubit de tine și e iar târziu
iartă-mă nebuno e
prea târziu să te înnebunesc
să mă alăptez din goliciunea ta
preaplină
de ce nu te-ai îmbrăcat în negru
îți zic ca de obicei
mă sinucizi
ah!
și ce timp potrivit
pentru
a mă-ngropa în brațele tale

Ah !

INTRO: Hei, mă mai ții minte? Habar nu ai cine sunt acum ! Hai să îți povestesc...mai bine despre Ea, că eu sunt...eh, dar ce îți spun ție? Habar nu ai ce sunt acum ! Și Ea...Ea are nume, da, dar tu nu !

Numele Ei:

Ah, de atâtea ori am folosit majuscula în moduri Eronate. Căci despre Eros este totul, nu? Sau cum îi mai zic unii, Freud. Un prieten amuzant, drag mie forevăr, spunea că la prima oră de psihologie la facultate i s-a zis că iubirea nu există. Și de multe ori m-am certat cu epigonii acestei mari Iubiri în numele unei Majuscule.
Numele ei este Evoluția. Evo...Eva în sens metaforic, știu eu cine în sens privat și prețuit. De ce nu aș fi eu un Adam, din moment ce posed mărul lui, chiar dacă nu se vede. Auzi la pisicologii ăștia, că iubire nu e, e doar niște chimicale și niște patternuri. Dar ah, oare când te mușcă o tovarășă psiholog de mărul lui Adam, este fructul interzis pentru amândoi? Numele ei este deci Evoluția, Evoluția mea în scris, în sinteză, în visele pe care visez să le am și nu doar să le visez. În dorințe sofisticate, evoluate. Cu un pas mai aproape înspre Ea. Adevărata Majusculă. Adevăratul Etos, nu neapărat Eros. Adevăratul Cântăreț de Jazz, nu Adevăratul Psihanalist. Adevărata Evoluție, deci Ea. Și Ea are nume. Dar ah și ce sufle....Hai mai bine să nu, ea Este Suflet. Nevândut, Analizat, apoi...Suflu de "Ah!".

Suflul Ei:

Am glumit, Suflul Ei voiam să zic. Știți ce este Suflul unei...Femei? Că despre femei vorbim, fetițele Să Rămână Îngropate. Vezi, am îngropat multe, nici eu nu am suflet, stai liniștită. Și eu sunt căzut, decăzut, împiedicat, și se pare, mulțumită ție, renăscut. Hai să ne...continuăm escapada în ... Hmm, pentru început Poezie:

Poezie despre Suflul Ei:

Îmi sufli ce vreau să respir,
inspir, expir, nadir, zefir.
Sunt liric, jazzic, știi ce zic?
Ce auzim când ascultăm?
Un bubuit de tămtărăm.
Informație...în formație,
Tu ce-mi vorbești îmi este nație
Și viață stă în sânul tău,
în Suflul de "Din Nou, din..."
sunt bou, sunt bou...
Nu așa se face, trebuia să explici
nu să complici că vocea ei
e un condei că scrie-n tine vrei
nu vrei și când totul e potrivit
...nu pot nu pot sunt chinuit
căci știu că piesele s-au potrivit
din nou, din nou...
M-ai cucerit.
Și Suflul Tău nu are Exit.
Asta insufli.
O poezie.
Un cântec de jazz.
Două poezii.
Același cântec de Ah! Jazz !
Trei concerte de No Exit.
Zece note de zece la personalitate.
Și Suflul, știu că nu ai înțeles ce e cu El,
Dar ah, El este cu Ea.
Îmi sufli viață prin vocea...
Ah! ... Ta.
Și No Exit...Ești pururea !


Și acum, cireașa de pe piesa de rezistență:

Știi cum poți să întrebi un vis cum se simte? Îl gâdili la aripi. Cam așa de nebun vreau să fiu. Soarta nu se leagă de dimensiunea Timpului, ci de un sentiment subiectiv al trecerii Pseudo-Timpului. Cam atât de profund sunt.
Dar știi cum poți să exclami un vis? Îl trăiești. Știi cum nu te lași învins de soartă? Nu lupți cu ea.
Pentru noi, cei pierduți prin negura și pustietatea singurătății, visele înseamnă un om în mijloc, un compromis al realității personale. Și deci o alinare. Nici nu știi cât de pervers poți ajunge însă în a uzita acea alinare și a o transforma în iluzie sau patologic vorbind deziluzie. Am fost pe toate drumurile, prin uzura gândului, prin mirosul unei flori de salcâm, prin rafinamentul unei gropi în mijlocul scopului, prin toate nebuniile atât de nebune ce pot comunica ceva până și unui mort, cum ar fi muzica, filmul, muzica din nou. Arte, atât de multe arte, dar arta în a trăi nu se învață, pentru că viața este originală, autentică. Și puritatea întotdeauna m-a atras. Pentru că puritatea vine (și asta a fost o lecție greu învățată) nu în urma unei traume riguroase sau în urma suferinței, ci ea vine odată cu un ansamblu perfect, dar perfectabil. Nu există condiție mai puternică pentru mine și asta a fost o lecție puternic aprofundată în introspecțiile mele...decât condiția Iubirii. Căci doar Iubirea se presupune și până la dovada contrarie așa este...Pură. Și sunt puțini oameni care să inspire acea puritate, dar Ea s-ar putea să chiar fie plină de asemenea chestii deosebite.
A fi om, a visa, a fi treaz, a visa iar...Și unii folosesc expresia "viață de câine" ca fiind denigrantă pentru câini. Câinii nu sunt treji, cuvântul și Cuvântul vin odată cu Omul. Dar a vrea să nu fii în vis, deci a fi în realitatea ta pe care o cunoști, înseamnă exact Iubire. Cum se întretaie firul Iubirii cu firul de a accepta și trăi realitatea? Iubirea înseamnă Evoluție. Înseamnă a tinde spre altceva. A îți depăși condiția. Nu a nu fi singur. Ci a nu fi singur în mintea și lumea ta. E nevoia nu Freudiană, nu psiho- , ci pur și simplul consecința naturală a vieții umane.
Sunt un câine însă, așa deștept cum sunt eu. Deziluziile îmi rod unghiile de la picioarele spirituale, ling un os învechit de nihilism și mă mir că nu mă simt unde trebuie. Iată-l pe omul ce nu știe de ce nu își poate accesa sentimentul de bucurie mai des, iată-l pe lașul visător.
Aici intervine o lumină dintr-o cutiuță ciudată ferecată dar fără lacăt. De aici se aude înlănțuirea unui cuget unic, de aici vine Ea. Este ciudat să începi să descrii o petală ce a uitat să se lase purtată de vânt și începe să prindă rădăcini. E necruțător de misterios să recunoști un spirit asemănător ție și totuși atât de unic neînrădăcinat, atât de potent în splendoare.
Da, luminița de autenticitate străbate toate ariile posibile și îți lasă un sentiment de uimire, de complexitate naturală. Și apropo de suflu, Ea este acum cea care se pregătește să danseze pe valuri, ca și cum ar fi ale Ei. A învățat cât să lase lumina să pătrundă prin Ea sau a fost oare așa dintotdeauna? Cred că răspunsul este undeva la mijloc, nici la cer, nici pe pământ, ci în mișcare continuă. Mintea Ei se mișcă fără lanțuri, atât de personală și personificată, aici este lacătul și gândul ei este cheia. Căci fără gândire nu ai putea să știi ce ești și să știi să recunoști când și alte lucruri sunt...autentice, unice, speciale. Și nu cred că greșește prea des atunci când afirmă ceva. Și eu sunt minunat, sunt minunat de profund, potent în nebunie și pentru a îmi împlini și ajunge la capacitatea întreagă, tânjesc și merit pe cineva la fel de ... AH !
Este ceva la oamenii aceștia ce strălucește puternic printre ramele lor, ceva ce se scurge în afară ca o cascadă de vitalitate. Știu pentru că și eu pot fi așa din când în când, am fost destul de mult timp. Ea este la un alt nivel, proiectează culori în afara ei în timp ce pictează scenete de teatru înăuntru, evoluează cu fiecare zâmbet al copiilor din ea. Da, ea are mulți copii înăuntrul ei, de la cei ai trecutului ei, până la cei ai prezentului minunat în care le împrumută aripile. Un copil cu o mie de fețe, o femeie ce nu a uitat să fie copil, o copilă matură, delicată și vie, atât de vie.
Vreau să exclam acest vis, această condiție de cunoaștere, recunoaștere, minunăție și autenticitate. Simt o datorie sacră de a mă trăi alături de o persoană, femeie, o Ea atât de crăiasă, atât de războinică, atât de dificil de frumoasă. Vreau să întrunesc condiția de evoluție, de perfecționare, de a dansa împreună atât pe cioburi cât și pe fulgi de zăpadă. Simt de ceva timp că pentru asta m-am născut și că blestemul ăsta mă va bântui toată viața, anume a nu găsi nimic mai important decât a construi armonie, de a naște căldură și de a zâmbi undeva, acolo, în unicul loc unde m-aș regăsi, în brațele Iubirii și poate și al ... Ei.
Iar pentru asta, nu știu cum, dar nu mă voi opri să visez. Înspre Ea, cu câte un pas mai aproape, înspre majuscula eternă a masculului, a androginului, a vieții.

pierzania ca viciu

și nu știu omule
ce vrei să îți spun
e frig și degeaba ești mic
la început
o să vrei să se termine dinainte
de mijloc
ascultă omule
veșnica invazie de termite
în nemernica ta minte
și inventează-ți geografia #rezist
adică gustă câte ceva din cât îți
poate buzunarul mișcă-te în
cercuri sau în zigzaguri oricum
lumea e o tiribombă
omule
teme-te de ziua de mâine
ea vine și ne închide tuturor ochii
în unii mor regrete și amintiri creponate
alții se agață de chiuvetă scuipând sânge
din plămâni artere organe rărunchi
toate astea ale tale omule
sunt vuietele legii tale omule
ești muritor bă
și de când afli asta
totul e o derută împotriva prăbușirii
ești om
și încă o dată pentru cei ce nu aud
pentru cei ce nu văd
pentru cei ce nu...
soarta muritorului
e sigură și
singură
...
nu știu omule
de unde atâtea zâmbete
parcă le vreau
și eu
dar mai întâi
plâng pentru noi
omule

bon appetit

doare

de fiecare dată traumă

înainte de spălatul pe ochi

de cafea

de fiecare dată

în loc de mic dejun avem

durere

traumă

:

iată, ești, iar, viu...

cerebralul turmentat

am vrut să fiu în felul lăcustelor
și în subregnul fustelor
deițe
de fițe
dar iată nevinovat
la paișpe ani îndrăgostirea m-a luat
m-a îndoctrinat
nu înțeleg poliamorul
social
demodat
ca o lăcustă țop țop
am votat