wrong about 4ever

unde te găsesc când nu te-am
căutat îndeajuns? și alte
întrebări în neant..
am plecat azi din mine și mi
s-a părut că te văd printre gratiile
libertății..am mers încet încet
pe lângă felinarele stinse de dor
dar tu tot repede mi-ai dispărut
Stai ! îmi venea să strig dar suflu-mi
era doar cenușa parfumului tău
,chipuri risipite prin intersecții-oarbe
și niciunul ca al tău..Stai !

unde te găsesc când căutarea nu e
a mea? și alte răspunsuri ce nu mai
vin..mi-am părăsit azi numbnessul și am
privit atingerile-ți în oglindă - nu aveam
degete să simt chipu-mi ispitit de
călduri oarbe - atâtea poduri peste
lipsuri și preaplinuri - tu, înecată
în vâltoarea gândului meu..mi s-a părut
că te văd pentru prima oară și iar strigăt
mut - poate ăsta e numele tău...
unde te găsesc?

cel mai de temut tumult

astăzi e ultima zi în care scriu liber
ultima în care sunt prea gras de la sportul
suferințelor
ultimul răcnet sub care mă chinui și încerc
cu glezna scrântită de povara sensurilor
să merg fără să mă împiedic de mine

de mâine iar o să vreau să iubesc și ochii
or să vrea să îți iubească cerul senin
mă voi începe din nou cu bazele răsturnate
și săgețile înaintate în pântecul tău imaginând
copilul înainte de martir și petalele înainte de
tulpini voi fi iar gri doar când sunt fără de culoare
voi vrea să ung ci nu să-mpung ceea ce doare
mă voi găsi din nou mai vindecat ca altă dat'
și liric iar naiv și nesătul voi fi
gândind la misterioșii ochi trandafirii

ai cui ar fi?
îi voi găsi?
dar stai, nu mă amăgi
că azi nu-i mâine și
încă nu-i bine
deci iară cred că îmi vei spune:
"decât să mă iubești pe mine
mai bine te iubești pe tine"

vai tu, piesă lipsă din mine desprinsă...
de câte ori m-agăți pe-aceeași pistă...
iar intru-n căutare de-aceea care
știe că doar sufletul nu moare
care la fel ca mine știe și nu contează
ea ce înăuntru-și plutește și vibrează
ea care mi-a spus "tu nu exiști"
"mintea ta vindecă salcâmii"
"e greu cu tine, ești prea greu"
"ești altceva, nu știu ce ești"


deci spune-mi tu încă o dată
orice dilemă-ntortocheată
și îmi voi spune în mod barbar
"nici tu nu ai avut habar
să închizi ochii planetar
să simți instinctul spiritual
de-a fi un tot nearbitrar
de-a contopi un corp un sânge
un pisc de plâns prin neajungeri
de a zbiera-n sărutul nostru
că avem rost și fără rosturi
am fi putut fi un refren
o uitare sau un îndemn
o răzvrătire-mpotriva lumii
a condiționărilor minciunii
...nici tu pare-se nu știi la fel
de intens ca mine că nimic nu-i azi
nimic nu-i mâine și poate
trece poate vine dar nu se întinde
pe pâine se întinde pe tine pe mine
dar în fine nici tu nu știi la fel ca mine
că viața nu contează în sine
și tot ce poți să faci mai mult
e să fii cel mai de temut tumult
să fii acel sâmbure de adevăr
să cauți a deveni nu doar
a fi și a trăi...căci asta-nseamnă a iubi
dar ce-ți zic ție, ai fugit
și iată mâine a venit...
scuză-mă,
amuză-mă și
muză-mă
următoare încercare
într-o neîntâmplătoare
metafizică-ce-nu-doare:
caut iubire, caut ceea
ce
nu
moare."

ca să de piatră

ca să mă faci pe mine să trăiesc
trebuie ori să mă iubești din prima
ori să mă zdrobești treptat până mi se
articulează prezentul, până deschid ochii-mi
striviți de sângele fostelor iubiri
ca să mă faci pe mine să te iubesc
vei avea de așteptat până la primul coșmar
în care te voi pierde până la prima îmbrățișare
ce îmi va permite lacrimilor să îți simtă brațele
adică atunci când deschid ochii și ireversibil
nu te mai cunosc decât pe tine
asta e ușor
eu dorm și deseori
vreau să mor și treaz
alături de psihoza că tu draga mea
nu mă vei ucide decât în cald
nu mă vei avea decât din pierderi
nu te voi simți decât că sunt
al tău mort, cu păr cărunt