monolog imaginar

Şi ar fi mult mai multe,
Inclusiv abisul.
Timpul petrece-l
murind fericit,
fericind murirea
Atât cât se poate,
Până la sfârşit-
Trezirea !

Pasărea şopteşte,
Frigul se îneacă,
Totul este vraişte,
Nimic nu se leagă.
Ea doar mă ascultă;
Ba e surdă, ba e mută.

revenind

Inima mea e o foaie de hârtie gri
În bătaia vântului orizontal.
Se unduieşte apriori,
fără să fie strivită,
Într-o apă murdară şi împuţită
Înconjurată de o vază.
Totul îmi e împotrivă.
Când bag mâna mea de sticlă
Prin geamul cel de sticlă
Pot să simt pe limbă
Că nu sunt acasă.