ca o amintire de gheaţă
în amintirea sufletului,
ca un subţire fir de aţă
tăiat de cuţitul nimănui.
şi gheaţa nu e lucitoare,
iar sufletul nu e tangibil,
vreau visul verde să coboare
în insomnia-mi de copil.
halucinez trecutul preschimbat
în dulce zâmbire boemă,
eu n-am avut vreodată vreun aluat
de strâns în braţe sau de pus sub pernă.
însingurările mi le-am fumat târziu
sub clopot surd de fugă şi uitare,
simţit-am negrul urcând spre cenuşiu,
când m-am întors am găsit doar stupoare.
acum din nou pe gheaţă vreau s-o mint,
să o petrec prin umbre de culoare,
veninul din stomac să mi-l alin,
să nu mai urle după o căldură moale.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu