îmi doresc să nu mai plâng
atât de mereu
în afara formulelor,
ca un pian fără clape
apăsat constant pe toate clapele,
să nu mai desenez traiectorii
cu degetul aiurea prin aer
înainte să închid ochii
spre a visa expoziții
de inimi de lut
și
doamne iartă-mă
dar cred că de asta nu sunt
viu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu