aștept să se lase liniștea în durere

toate risipite aș vrea să pot
să am stare să le așez undeva
apropiate să indice că și
altceva
dar de unde am avut zile
mai bune în alte vieți
tomnatice ca vinul cu frunze
în el sorbit rapid cu buze
aranjate cu sens intens
sărutate când trebuie
umezite de coerența
trup-minte-bucurie

toate risipite încă
la mine aruncate
care încotro reduse la simple
bucățele ce nu se mai potrivesc
s-au umflat de la lacrimi
și știu bă știu că
se potriveau le văd mereu
când dorm și visez că încă
eram tânăr și nu știam
însă nimic să calculeze
nimeni să mi le lipească
să mă fac(ă) colaj de
zâmbete creponate
să mă copil în mine
fără umbră de adult

și mi-e frică oameni buni
că nu mai sunt om bun
și mă tem atât cât îmi
permite mândria neuroleptoasă
că nu mai sunt om nebun
toaaaate risipite
irosite din mine înspre eterul
găunos al unei galaxii de
dureri
ele - singurele care parcă
încă-s nerisipite
încă au sens
coerență
viață
șamd