joi, 15 august 2019

fericirea-i o ghicitoare

știi ce înseamnă un cuvânt?
care nu e doar simbol?
care te-a făcut să simți acel
ceva al cuvântului rostit
sau auzit sau aruncat în
grota sinelui? știi ștreangul
expresiei și suspinul oricărui
început? atunci când simți
că toate potrivirile ce-au fost
toate cuvintele simțite din plin
tot ce iubirea te-a-nvățat și
toată ura ce s-a uitat...
atunci...secunda aia când...
când știi că timpul nu e-al tău
și lumea-i doar în capul tău
...știi? ce înseamnă?
un cuvânt?

și când cuvântul spus nespus
mai mult sau mai puțin bălțat
acel ceva ce mi te-a luat și
dinspre cuget te-a-ncheiat
acel Luceafăr acel Iisus
o neștiință de descântec
o mult ființă din unul pântec
atunci...
când numai spinii nu-s ai tăi
și sensul n-are vânătăi
atunci...
știi? ce înseamnă?
un cuvânt?
sau numai cauți
ceva blând?

știi? sau nu?
spune-mi acum
ce poate fi acea expresie
care-n ecou te lasă rece
ce poate fi acel cuvânt
care-i acțiune, dar și gând?
care rămâne, dar doar trece
...ce poate fi?
și cine oare
va fi vrând să o omoare?
cum de va fi?
și cum bolund
o voi iubi până-n mormânt?

știi oare știi..tu..oare
de ce rămâi o întrebare?

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu