tânăr și obosit

Inima îmi e ca un maxilar obosit.
Stând pe canapea,
vreau să mă scufund în ea,
să mă împachetez înăuntru,
să devin legendă sau mit.
Şi parcă totul este sacru,
viaţa se împarte între vis
şi eterna Ea.

Îmi imaginez nu o sclipire amiabilă
printre suspine şi priviri,
ci o discordialitate labilă
şi întunecată, cu multe amăgiri.
Din fumul de ţigară vreau să iasă fulgere
care să reintre în mine şi să îmi amintească
de multele flori neavute la fereastră.
La fel ca tot ce mi-a lipsit, vreau durere.

Viaţa mi se scurge şi nu mai cântă nici vântul,
Văd sânge în pământul pe care l-a năpădit mâlul.
Încep să cred într-un dans efemer, un fel de balans
pe care să îl port închis şi retras,
ca un bezmetic beţiv rătăcind noaptea,
căutând viaţa în sferturi de ceas.
Şi mă întreb dacă pornirea este a mea
Sau e diavol ce îmi vrea moartea.
Simt adânc o tăcere infinită, sordidă,
Inimă de o culoare obosită.

Şi aici e finalul, oare atât de bătrân
să fi ajuns încât să îngân?
Să repet tot ce am reprimat în sute de nopţi?
Să culeg doar ce alţii au supus la negoţ?
Îmi spun că nu se poate,
încerc să te aud, dură noapte,
dar nu ştiu cum să mă chinui fără avere,
nu mai am ce oferi ca să îţi plătesc tribut,
mă întreb oare vreodată am avut?
Mă ridic şi privesc cu ochii-nchiși la stele,
dar nici în vis ele nu sunt ale mele.

Cel mai rău mă leagă a mea judecată,
Nici în vis nu te văd, nici măcar o dată.
Nu am control nici cât negru sub unghie,
O zăpadă albă, caldă vreau să mă mângâie.
Urăsc frigul, nocivul, căci atât mi-a rămas,
Să mă mint încălzit de speranţe în glas.
Pot să o uit oare în continuare?
Pot să ies săpând din această-nchisoare?
Nu e nimic benefic, sunt un nemernic
şi viaţa întreagă mi-a rămas pe o coală
neagră, ca mine, cu zâmbetul ars,
fără păduri, fără oceane, fără
plâns, fără haz.

Stau pe canapea şi mă gândesc
cum să mai împodobesc acest univers.
Câte lanţuri să îmi mai atârn de gât
şi cât de mult să cerşesc o revenire,
Unde şi cum fac rost de început,
Mai ales cum uit de acea privire.
Nu am văzut nimic atunci când trebuia,
Am văzut în restul timpului, aievea.
Acum regret că sunt prea slab ca să regret,
acum sunt şi eu rece, acum şi eu
mă pierd.