născătoare de dubii,
dubii, iubi, iubi,
m-arunci în vâltoarea
placidă de self-injurii.
nu mai schimba aşa
viaţa şi moartea
din mine,
din bine
faci răul, în fine.
nu vreau să îţi transmit
decât să mori un pic,
să simţi cum te cuprinde,
te strânge şi te-ntinde,
să vezi ce văd şi eu,
un gol, un mare hău,
să-nveţi să apreciezi
omul şi al său crez,
să simţi şi tu apoi
acel sumbru noroi
din care poţi ieşi
prin laptele iubirii,
o baie dureroasă
ce sufletul nu-ţi lasă...
ţi-l muşcă, ţi-l lipeşte
cu licori rupestre,
grave, dure, gri,
de nu ştii cin'să fii.
dar tu nu poţi fi eu
şi eu nu ştiu un tu,
aşteaptă şi respectă,
căci viaţa nu-i perfectă.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu