suntem mulți desculți

vreau să am multe cuvinte ca să exprim
ceea ce din reprimări mi se vindecă
încet încet odată cu polivalența morală
ce vreau să spun e că nu te-am meritat
și extrapolând nu merit nimic pe lumea
asta nici țigară plus cafea care obișnuia
să însemne love nu mai trezește voluptatea
din mine ce înseamnă asta pentru noi
toți cei care ne amintim cum obișnuiam să
mirosim un elastic de păr ce mai contează
cariera zici că suntem niște mineri ce mai
contează polimorfismul contextual în care
ne gâdilăm unul pe altul și totuși niciunul
nu râde ce și de ce nu ne naștem înțelepți
sau cu sângele lui buddha măcar să putem
să facem harakiri în loc să pictăm cu sânge
de fapt nouă ni se face rău de la un ac de
seringă dar planșele sunt așa frumoase le
pictăm când purtăm lentile de contact iese
un post-contemporanism așa de invizibil
încât toți stăm și ne întrebăm dar oare eu
ce mănânc mâine când tot ce am mâncat
vreodată e penetrat acum de o altă
alternativă
primitivă
laxativă
avidă
vidă
ă?