văd acum cu ochi limpezi
câte dimineți și câte-amiezi
am pierdut în neputință,
fără viu grai, fără știință
nu mai pot zdrobi instinctul
de a afla infinitul,
de a căra muntele din mine
peste idei, peste mulțime
stau singur, dar am o alinare
în biblioteca de izvoare...
simt timpul cum împroșcă-n piept
un suflu lung, un suflu drept
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu