stai

Stai, nu te mai prăbuşi încet
În adâncul feliilor de zâmbet...
De ce din nou, de ce iar?
Fugi de eul cel hoinar,
Stingi focul cu pas murdar
Şi-mi laşi creierii pe jar.
Stai, de ce fugi şi de ce furi
Din orbite ochii-mi duri?

Stai, vreau să-mi văd distanţele
Cum îşi înfig cuiele,
Cum îmi tragi afară visul
Şi cu-o coasă paradisul.
Aburi lungi de nepăsare
Îmi sculptează sângele
În rădăcini neplouate.
Stai, că încă eşti departe,
Numai negru, numai moarte.

Stai, de unde ai venit?
Cum de iar tu ai ghicit
Unde-mi este inima,
Unde-mi cade lacrima...
Stele ascuțite-n colţuri
Urlă hain a divorţuri,
Cerul vede, cad cadavre
Peste ale mele jalbe.
Stai, nici nu ştii dacă sunt mort,
Nici nu-ţi pasă, nu mai pot...

Stai, osul vieții nu mai poate
Să absoarb-atâta noapte,
Să mai sinucidă şoapte
Printre sfere, printre toate.
De ce ai sânge pe buză,
De ce încă îmi eşti muză?
Stai, nu crezi că e de-ajuns?
Stai, sunt ud, rănit, sunt plâns,
Stai, sirenă argintie,
Stai, moartea ta
Dă-mi-o mie.