sâmbătă, 16 ianuarie 2016

flori în zăpadă - cu Andra Elena

Încui ușa, am plecat, pe uliță, prin sat,
Și pașii parcă își uitară drumul...
M-opresc puțin ca să privesc salcâmul,
E noapte, și e frig, și-ntunecat.

Doi câini care-au uitat cum să mă latre
Se lasă, cred, hipnotizați de lună...
De s-ar trezi, ei ar urla a moarte,
Cum insăși moartea-n mine urlă.

De mult plecat, de mult nu mă mai știu,
Bântui pe străzi sperând să mă găsesc,
Ca floarea în zăpadă sunt aproape viu
La granița-ntre chaos și lumesc.

Ușa s-o descui, unde mi-i cheia?
Să scotocesc prin atrii după ea?
Un vultur iese din fântâna secată
Ce aripă avea, și ce zăpadă...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu