Șoptește noaptea mituri la urechea mea,
Îi văd pe geam zenitul, jalea, atingerea.
În scrum de versuri moarte gândirea-mi se cufundă,
Mă-ntreb a câta oară timpul mă subjugă?
Se clatină letargic penița, călimara,
Scriu cu sânge stelar pe foaie culoarea,
Cu trosnetul de lemne îmi alint cafeaua,
Voi fi cu totul altul cand voi trage perdeaua.
Valsez cu umbra nopții spre răsărit sonate,
Corbii și cu lupii ne-au devenit surate,
Trag în plămâni veninul iluziei deșarte,
Aștept să vină ziua, dar acum... e noapte.
Cu ochi de nepătruns ceasornicul surâde,
Și pleoapele-amețite tot numără secunde...
În scrum de versuri moarte gândirea-mi se cufundă,
Mă-ntreb, a câta oară timpul mă subjugă?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu