luni, 19 octombrie 2015

așa fac eu curat în casă

astăzi mi-am luat liber de la a bea
pe banii prietenilor, m-am
dus direct acasă, nu era nici zece.
știam că va fi straniu, dar nu mă
așteptam să găsesc confetti
lângă cutia de nisip a pisicii.
mi-am amintit ! și,
înarmat cu gluga de la geacă
pe post de mască de gaze,
m-am apucat să golesc caserolele
de mâncare veche.
sandalele mă strângeau
de la atâtea lacrimi de greață.
acum stau pe un site de agățat
și apăs pe inimioară la fiecare fată.
mai bine îl sunam pe laur
ca să dea și el o bere.
ar fi fost
altfel de lacrimi,
altfel de apăsări
pe inimioară.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu