căci și din real se poate suferi

și e doar o pierdere de vreme
amintirea ta făcută din izmene,
dar la fel sunt toate cele,
fără sens și fără piele.
până și eu, dacă-ți vine să crezi,
sunt fără piele, de imediat mă pierzi,
până și eu sunt doar o cârpă amărâtă
pe care vântul o aruncă-n luptă.

aș vrea să scriu mai multe despre tine,
durerea asta azi nu o să-nsemne mâine,
dar știu că pot muri-n dulce mizerie,
sunt așa de pierdut că nu mă sperie.
lasă-mă să mor cât încă mai simt scopu'
de-a nu pierde suspinul, mereu a-mi arde focu'
și dac-așa a fost, ca tu să fii cărbune,
deși e toxic, sper c-o să te stingi în mine.

tu-mi spui sau mă întrebi dacă e fără sens?
lacrima mea e ca transpirația de pe everest.
tu-mi spui sau mă întrebi dacă te voi uita?
săgeata din mine e vie ca peștele-n antarctica.